Rugăciuni pentru ploaie într-o comună din Botoșani 

Din cauza secetei, oamenii din județ sunt tot mai disperați, astfel că au organizat slujbe și rugăciuni pentru ploaie.

 

Văzând lipsa precipitațiilor, lipsa apei din fântâni și a celei din sol, un grup de preoți din comuna Hudești însoțiți de credincioși s-au rugat pentru ploaie.

 

Astfel în după-amiaza zilei de miercuri, 4 septembrie, localnicii din Hudești, împreună cu slujitorii s-au adunat locul îndătinat din vechime unde se săvârșește această rânduială, la Fântâna Doamnei.

 

A fost săvârșită sfințirea apei, au fost citite rugăciuni de dezlegare și s-a săvârșit Rânduiala slujbei la vreme de secetă.

 

Pr. Prof. Ioan Pușcașu

„Îndemnăm credincioșii să se roage și în particular pentru a trece și peste această cumpănă.”

 

Au participat următorii preoți: Pr. Eugen Lăzărescu-Hudești, Pr. David Stoian-Alba, Pr. Ioan Pușcașu-Bașeu și Pr. Alin Gherasim-Mlenăuți.