Rotaru, avertizare cu seniori pentru tineretul PSD : Vor interveni luptele greleVIDEO

 

Printre social-democraţii care au luat cuvântul înainte de demararea procesului de vot de la conferinţa Tineretului Social – Democrat s-a aflat şi liderul judeţean al TSD Botoşani. După Aura Simion, deja fosta şefă municipală a TSD şi acesta va trebui să renunţe la post deoarece atinge limita de vârstă.
Razvan Rotaru la TSD  Botosani avertisment cu seniori

„Nu încercaţi să vă loviţi pe la spate”

El va activa astfel la seniori şi a ţinut să îşi avertizeze colegii mai tineri despre cum merg lucrurile acolo. „Vă rog să fiţi ca o familie, nu încercaţi să vă loviţi pe la spate pentru că, cele mai frumoase momente în viaţă, aici le trăiţi, la organizaţia de tineret. Când ajungeţi la seniori vor interveni luptele grele. Aşa că staţi la tineret pentru că este cea mai frumoasă perioadă şi simţiţi-vă ca într-o familie adevărată pentru că aici bătălia nu este pentru funcţii prea mari, aici este pentru o socializare frumoasă”, a afirmat Răzvan Rotaru, stârnind zâmbetele seniorilor aflaţi în primele rânduri ale sălii.

„Nu suntem cei care lipim afişe”

Încă preşedintele TSD Botoşani a mulţumit totuşi seniorilor pentru sprijinul pe care îl acordă organizaţiei de tineret, manifestându-şi speranţa că primarul Ovidiu Portariuc şi parlamentarii vor sprijini noile echipe de conducere ale junilor social-democraţi. „Să ridicaţi totdeauna capul sus pentru că noi, tinerii, nu suntem cei care lipim afişe, care împărţim materiale promoţionale sau facem numai campanie, suntem cei care muncim cu adevărat şi am fost de fiecare dată alături de partid. Vreau să vă spun că, de-a lungul timpului, de fiecare dată am avut sprijinul organizaţiei de seniori şi le mulţumesc pe această cale”, a mai spus Răzvan Rotaru. Discursul său s-a terminat în aplauzele celor pesze o sută de persoane prezente la lucrările TSD Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
 Răzvan Rotaru se retrage din fruntea Tineretului Social Democrat



 Răzvan Rotaru a rămas fără speranţă – AFLĂ cine l-a deposedat de ea