2.922 de kilometri pentru 2.922 de zile de detenție, în pelerinaj fiind incluse principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România.
Clujeanul Marius Balo a fost încarcerat nu mai puțin de 2.922 de zile în China după ce a fost acuzat de ”fraudă contractuală”, fiind eliberat la sfârșitul lunii martie.
După revenirea în România transpune în realitate un vis pe care l-a creionat în spatele gratiilor.
Începând de miercuri – 29 iunie, ora 13.00 –, din fața Monumentului Rezistenței Anticomuniste de la intrarea în Parcul Central din Cluj-Napoca, profesorul Balo va porni la drum într-un pelerinaj-omagiu dedicat martirilor neamului românesc:
”Ei sunt eroii! Un omagiu pentru martirii neamului: 2.922 de kilometri pentru 2.922 de zile de detenție”.
”Îmi face o deosebită plăcere să vă vorbesc astăzi despre un vis care e aproape, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să devină realitate. Este visul meu, gândit și închipuit în fiecare zi din acel răstimp învolburat de 8 ani de zile petrecuți în adâncul de departe. Visam, ca orice rob, să fiu liber. Trăiam, cu toată ființa mea, în fiecare zi, amărăciunea supremă: să știi că dincolo de acele ziduri cenușii e o lume în care totul vibrează, în care clocotește viața microscopică și telescopică, o lume mereu în mișcare, o lume a pasiunii și a inocenței, plină de culoare și de zumzet, o lume a prospețimii care îți dă energie și unde totul are sens – o lume însă în care tu nu poți intra. Pentru că nu o meriți. Se spune că cea mai mare pedeapsă pe care i-o poți da unui om este să îi iei lumea și apoi să îi presezi capul în geamul care îl desparte de ea”,
mărturisește Marius Balo înaintea acestui pelerinaj.
”Am trăit 2922 de zile cu capul presat in geam, acumulând energie, visând la ziua când voi fi din nou liber. Am tot acumulat – zile, luni și ani – iar acum vreau să o cheltuiesc. Vreau să parcurg, într-un pelerinaj de 100 de zile, 2922 de kilometri. Un kilometru pentru fiecare zi în care am fost întemnițat în acel loc”,
Marius Balo
”Un prinos de recunoștință adus tuturor celor care au înfruntat cu nădejde în Dumnezeu vremuri de mare încercare”
Marius Balo vorbește despre visul său și spune că a fost încurajat, încă de la revenirea în România, să pornească la drum și să includă, în decursul celor 100 de zile de pelerinaj, vizite la principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România.
”Acesta este visul meu. De când m-am întors acasă l-am povestit mai multor oameni. Mulți m-au încurajat, însă un om mai mult decât oricine altcineva. Domnul Leontin Iuhas, președintele Fundației Doina Cornea, care în momentul în care a auzit de planul meu, a venit cu o propunere: să includ în traseul meu și vizite la principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România. Așa s-a născut proiectul ”Ei sunt eroii! Un omagiu pentru martirii neamului: 2922 de kilometri pentru 2922 de zile de detenție”, un prinos de recunoștință adus tuturor celor care au înfruntat cu nădejde în Dumnezeu vremuri de mare încercare, vremuri care unora încă le mai sunt vii în memorie și din care trebuie să gustăm duhovnicește pentru a putea face față chemării la responsabilitate și la jertfă a propriei noastre generații”,
mai spune Marius Balo.
Potrivit Gândul, pelerinajul începe astăzi, 29 iunie 2022, la ora 13:00, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la intrarea în Parcul Central din Cluj-Napoca cu o rugăciune și o binecuvântare.
Va continua apoi pe ruta Gherla – Bistrița – Suceava – Botoșani – Roman – Bacău – Târgu Ocna – Mărășești – Focșani – Râmnicu Sărat – Brăila – Tulcea – Periprava – Poarta Albă – Jilava – București – Ploiești – Mișlea – Brașov – Blaj – Aiud – Alba Iulia – Deva – Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad – Oradea – Zalău – Baia Mare – Sighet – Cavnic – Gherla – Cluj-Napoca.
Pe 10 iulie, clujeanul ajunge la Suceava, iar traseul pentru următoarele zile va fi următorul:
11 iulie Suceava – Vlădeni
12 iulie Vlădeni – Botoșani
13 iulie Botoșani – Liteni
14 iulie Liteni – Pașcani
15 iulie Pașcani – Hălăucești
16 iulie Hălăucești – Roman
”Nu doresc să mă pornesc la drum ca Forrest Gump, doar pentru că așa simt. Acest pelerinaj are un scop și mai multe obiective pe care doresc să le împărtășesc celor pe care îi voi fi întâlnit pe cale pe parcursul celor 100 de zile”,
Marius Balo