Românii din străinătate vor avea 15 zile să se întoarcă în țară în caz de război

Proiectul de lege publicat de MApN.

 

Românii din străinătate vor avea 15 zile la dispoziție să se întoarcă în țara, în cazul instituirii stării de mobilizare sau a stării de război, potrivit unui proiect de lege privind pregătirea populației pentru apărare, publicat de MApN în 5 iulie.

 

Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state şi, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara.

 

Astfel, în funcţie de starea excepţională instituită sau declarată, de locul în care îşi au domiciliul, în România sau în străinătate, precum şi de prezenţa/absenţa temporară în/din ţară, aceştia se vor prezenta pe baza înştiinţării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul şi la termenul prevăzute de lege.

 

Potrivit propunerii legislative, românii din afara țării trebuie să să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu în termen de 15 zile de la declararea stării de mobilizare sau de război.

 

 

Serviciul militar pentru tineri

 

Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora.

 

Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen, potrivit Agerpres.

 

Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace.

 

Ca urmare, cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României.

 

(Sursa: StirileProTV)