Româncă celebră care și-a legat numele de Botoșani, favorită să devină ministru în noul Guvern

Guvernul Dăncilă a fost demis, joi, după ce 238 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură.

 

Ministerul Tineretului și Sportului va trebuie să fie preluat de un nou ministru, pentru că în urma celor întâmplate, Bogdan Matei (38) va zbura din fruntea MTS. Din informațiile ProSport, Elisabeta Lipă are cele mai mari șanse de prelua funcția.

 

Elisabeta Lipă mai ocupat funcția de ministru între noiembrie 2015 și ianuarie 2017, în perioada în care Dacian Cioloș a fost premierul țării. Lipă s-a aflat și la conducerea Clubului Sportiv Dinamo. Elisabeta Lipă ar putea deveni primul politician cu două mandate în fruntea MTS. Până la ora publicării articolului, Elisabeta Lipă nu a putut fi contactată, scrie Prosport

 

 

La doar 19 ani, canotoarea Elisabeta Lipă debuta la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984). A reușit să obțină atunci o medalie de aur la dublu vâsle. De-a lungul carierei și-a trecut în palmares cinci medalii de aur, două de argint și una de bronz, adunate după participarea la șase ediții ale Jocurilor Olimpice. Lipă a fost portdrapelul României la JO 2000 (Sidney) și JO 2004 (Atena). În anul 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj.

 

 

În locul lui Bogdan Matei ar putea ajunge și Carmen Tocală, prima femeie din istorie care ocupă o funcție în conducerea FIBA. Fosta jucătoare și antrenoare este în paralel și președintele de onoare al Federației Române de Baschet. Carmen Tocală face parte din FIBA Central Board, dar în același timp este și vicepreședintele structurii FIBA Europe.

 

Carmen Tocală a condus în trecut Autoritatea Națională pentru Sport de Tineret (ANST) și a fost secretar de stat pentru probleme de sport în cadrul MTS.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store