Roman: Vreau ca Turul Ciclist să se desfăşoare în condiţii optime

 

Prefectul Cristian Roman a solicitat Secţiei de Drumuri Naţionale Botoşani să intervină pe tronsoanele de pe raza judeţului care se află în traseul Turului Ciclist al României, pentru ca acţiunea să fie desfăşurată la parametrii normali.„Pentru Turul Ciclist al României care va avea loc pe data de 9 şi 10 iunie la Botoşani, am solicitat în scris Secţiei de Drumuri Naţionale Botoşani, am transmis traseul şi am solicitat îm scris să ia toate măsurile care se impun, mai are o lună de zile, astfel încît derularea turului ciclist pe teritoriul judeţului Botoşani să se desfăşoare în condiţii bune şi în siguranţă din punctul de vedere al carosabilului”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Cicliştii vor intra în judeţ dinspre Suceava spre deosebire de anul precedent cînd coloana sosea dinspre Tîrgu Frumos, prin Frumuşica. „Ei vin de la Vatra Dornei, Suceava, Siret, Bucecea, au mai schimbat anul acesta traseul”, a mai spus Cristian Roman. Turul Ciclist al României va ajunge la Botoşani pe 9 iunie şi va sta până pe 10 iunie, când se va da startul celei de-a 5-a etape. Astfel se va veni spre Botoşani dinspre Suceava-Siret-Mihăileni-Cândeşti-Talpa-Lunca-Vf.Câmpului-Ionăşeni-Bucecea-Huţani-Vlădeni-Baisa -Hudum-Botoşani. În municipiul Botoşani se va sosi dinspre Suceava, pe strada Păcii, strada George Enescu, strada Mihai Eminescu, strada Nicolae Iorga, Strada Cuza Vodă, linia de sosire în Piaţa Revoluţiei, în faţa Prefecturii.