Via s vis de ancheta care este în desfăşurare în privinţa unor donaţii care ar fi fost gestionate în mod ilegal de Primăria Dorohoi, Cristian Roman, prefectul judeţului a afirmat că nu doreşte să comenteze această situaţie. Singurul aspect punctat de prefect, este faptul că, aceste ajutoare ar fi dispărut din depozitele administrate de comunitatea din Dorohoi şi nu din cele ale Instituţiei Prefectului. „Întrucît este deschisă deja o anchetă în privinţa situaţiei create, îmi rezerv dreptul să nu comentez nimic. Un singur lucru vreau să stabilim, este vorba despre ajutoarele gestionate de Primărie şi nu de instituţia noastră şi aici vreau să fiţi foarte atenţi dv. pentru că este un lucru extrem de sensibil, deci este vorba despre ajutoarele primite direct de comunitatea locală, nu de unul din cele şapte depozite pe care le-am gestionat noi şi care sunt descărcate mai puţin cele de construcţii, două, la număr de gestiune”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului.
Audit pentru depozitele Prefecturii
Mai mult, Cristian Roman a decis ca după finalizarea activităţilor din localităţile afectate de inundaţie să dispună un audit despre modul în care au fost gestionate ajutoarele din depozitele Prefecturii. „După ce se termină toată povestea asta, voi dispune un audit, vorbesc despre ceea ce ne priveşte, despre materiale gestionate prin instituţia noastră. După ce se termină casele şi vom termina cu materialele, voi dispune un audit la întreaga acţiune, eu de fapt am auditor care este şi economist şi se pricepe foarte bine”, a mai spus Cristian Roman. La Dorohoi, se pare că poliţiştii ar avea informaţii că, unele produse alimentare ar fi fost date spre comercializare şi la sinistraţilor. Se pare că şi în depozitele de materiale de construcţie ar exista unele bunuri care lipsesc.