Roman trimite o scrisoare tuturor parlamentarilor de Botoșani

 

Deputatul Cristian Roman a lansat joi, prin intermediul unei scrisori deschise, o invitație către toți colegii parlamentari de Botoșani de a participa la o întrunire în cadrul căreia să cadă de acord asupra unei liste de proiecte prioritare pentru judeţ, pe care să le susţină cu toţii la votarea bugetului de stat pe anul 2014.
cristian roman scrisoare deschisa parlamentari de botosani

Președintele Forța Civică Botoșani dorește să se prevină situaţia de la bugetul pe anul în curs, când amendamentele pe care le-a depus nu au fost susţinute, pentru ca ulterior unii parlamentari să solicite Guvernului fonduri tocmai pentru proiectele care au fost respinse la votarea bugetului. 
Fostul prefect îşi doreşte ca, indiferent de partidele din care senatorii şi deputaţii provin, să facă front comun în interesul judeţului pe care îl reprezentă în Legislativul României.
În opinia sa astfel ar avea de câştigat, în primul rând cetăţenii, dar şi politicienii, care vor putea spune că şi-au îndeplinit promisiunile.
[[banner]]
„Sunt convins că marile proiecte ale judeţului pot fi înfăptuite doar prin susţinerea generală a politicienilor locali, atât a celor trimişi în Parlament, dar şi celor care reprezintă administraţia locală. Trebuie să punem interesele judeţului mai presus de cele de partid, iar confruntarea politică nu trebuie dusă într-o direcţie păguboasă. Suntem botoşăneni înainte de a fi PNL-işti, PSD-işti, PDL-işti, PPDD-işti, de la Forţa Civică sau de la alte partide”, a afirmat Cristian Roman.
Deputatul de la Forţa Civică Botoşani crede că, până şi liderii politici care controlează acum la centru frâiele puterii pot fi înduplecaţi de un grup de parlamentari care se dovedesc a fi foarte uniţi atunci când e vorba de judeţul lor.
CITEŞTE ŞI:
 Forţa Civică a ajuns la 1.000 de membri, Roman aşteaptă PDL-ul