Roman : N-am reuşit să ajut suficient primăriile

 

Cristian RomanPrefectul crede că una din principalele nerealizări ale anului abia încheiat o reprezintă starea financiară precară a primăriilor. Mai ales în ultimul trimestru din 2009 o mulţime dintre acestea au rămas fără bani chiar şi de salarii. „N-am reuşit poate suficient de mult să ajut autorităţie locale, primăriile, decît într-un mod administrativ. Vroiam să ajut primăriile să depăşească problemele cu care s-au confruntat în 2009. E vorba de lipsa acută a fondurilor. Aş fi vrut să fac mai mult în acest sens”, a declarat Cristian Roman. S-a ajuns astfel ca şi primării de oraşe, precum cea de la Darabani, să nu mai aibă fonduri pentru achitarea salariilor, iar angajaţii să presteze practic muncă patriotică. „2009 vedeţi şi dvs. cum a fost şi din punct de vedere politic, şi administrativ şi fiscal. A fost un an foarte dificil”, a mai spus primul reprezentant al Guvernului în judeţ. Primăriile au primit ceva fonduri în perioada campaniei electorale, însă acestea au fost dirijate de Executiv cu precădere spre localităţile conduse de primari ai formaţiunii de guvernămînt.