Roman : Directoraşul să înţeleagă că Direcţia Agricolă nu-i prima instituţie

 

Prefectul a adus miercuri noi acuze şefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ). El a intrat în posesia raportului întocmit de corpul de control al ministrului Agriculturii în care ar fi incluse şi alte fapte în afara cedării fără contract a unui spaţiu din clădire către asociaţii agricole.
Astfel, potrivit primului reprezentant al Guvernului în judeţ, Cristian Delibaş ar fi semnat pentru scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren care trec de un hectar, deşi în astfel de cazuri cel care trebuie să îşi dea acordul este ministrul Agriculturii şi nu directorul DAJ. „Este şi o necunoaştere a legislaţiei”, a afirmat Cristian Roman. Acesta a insistat asupra faptului că proprietarul clădirii în care îşi desfăşoară activitatea direcţia este Ministerul Agriculturii şi doar acesta, conform legii patrimoniului, poate hotărî modul în care se utilizează imobilul. „Nu-l împiedică nimeni pe el sau pe altcineva să vină în sprijinul fermierul, dar fiecare dintre noi, dacă facem acest lucru, trebuie să o facem în mod legal. Proprietar este Ministerul Agriculturii şi ministrul poate da această aprobare, iar această aprobare nu i-a fost cerută niciodată”, a mai arătat prefectul. El a insistat asupra faptului că există 23 de asociaţii agricole autorizate să vizeze cererile de subvenţii ale oamenilor, dând astfel de înţeles că, totuşi, doar câteva dintre ele au beneficiat gratuit de spaţiile de la DAJ.
"Dacă vreau să ajut un om, îi iau un leu pe cap de oaie"
La fel, a sugerat că asociaţiile în cauză ar face bani pe spatele fermierilor şi ar avea posibilitatea financiară să achite chirii pentru spaţii. „Nu sunt aşa sigur că, dacă vreau să ajut un om, îi iau un leu pe cap de oaie. Cei de la asociaţie ar trebui să se ducă la oameni, să nu vină la Botoşani pentru patru vite. Asociaţiile îşi desfăşoară teoretic activitatea în mediul rural, acolo sunt camarazii”, a concluzionat Cristian Roman. El şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de diferendele dintre DAJ şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în privinţa împărţirii spaţiilor. „Direcţia Agricolă trebuie să înţeleagă prin onor directoraşul ăsta că nu este cea mai importantă din agricultura noastră. APIA i-a luat locul şi va rămâne probabil singura cu rol activ şi nu înţeleg de ce atâta îndârjire pentru câteva spaţii”, a mai spus prefectul, potrivit căruia Cristian Delibaş a fost convocat la comisia de disciplină a ministerului.
Revenim pe parcursul zilei de astăzi cu detalii din raportul de control întocmit de corpul de control al prefectului.