Roman, atac la „geniile USL” cu pensionari chinuiţi de poştaşi

 

Modul în care actuala guvernare a început să reorganizeze o parte dintre instituţiile publice locale ar avea efecte negative asupra populaţiei şi nu invers aşa cum ar fi normal. Cel puţin asta susţine deputatul de la Forţa Civică, Cristian Roman care a oferit exemplul Poştei Române.

Parlamentarul a menţionat că „prostia şi nepăsarea guvernanţilor înseamnă suferinţa oamenilor” explicând că odată cu reorganizarea Poştei vârstnicii au început să primească pensiile cu întârziere.
„Toate semnalele vin de la cetăţenii municipiului Botoşani şi din judeţ. Până la această grozavă reorganizare pensiile se plăteau undeva până pe data de 14 sau chiar şi mai devreme. Acum din cauza lipsei de la personal de la Poştă, pensiile se plătesc şi cu peste două săptămâni de întârziere. Este foarte grav acest lucru, a fost semnalat de oameni în vârstă, de la pensionari, pentru că aceştia cu mare parte din bani îşi cumpără medicamente”, a declarat deputatul Cristian Roman.
[[banner]]
Parlamentarul a mai spus că acest mod de reorganizare al instituţiilor publice „marca USL” fără să se ia în considerare şi consecinţele este clar în defavoarea cetăţenilor care în marea lor parte au oferit votul acestui „colos care se numeşte USL”. Un alt aspect care-i nemulţumeşte pe oameni este privitor la plata facturii la energia electrică.
„Oameni când poştaşul venea şi le aducea pensia le încasa şi factura la electricitate. Din cauza întârzierilor acum oamenii trebuie să facă deplasări în centrele de comună pentru plata energiei electrice şi asta înseamnă că sunt puşi pe drumuri pentru a nu rămâne fără curent electric”, a încheiat deputatul botoşănean. Cristian Roman a mai spus că aceste nemulţumiri i-au ajuns la urechi în urma plângerilor făcute de simpli cetăţeni. (G.E.)
CITEŞTE:
Roman cu circ mediatic, Ponta şi lucrări româneşti la drumul morţii