Roman, atac la „ditamai CJ”, cu conductă, „vrăjeală” şi „pielea ursului din pădure”

 

Prefectul Cristian Roman a solicitat directorului SC Nova Apaserv SA să îi prezinte un raport privitor la magistrala de transport a apei de la Leorda. Primul reprezentant al Guvernului în judeţ a făcut acest lucru în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care s-a întrunit joi în şedinţă.

El şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că, în timp ce furnizorul de apă implementează un program european ISPA de circa 40 de milioane euro privind apa şi canalizarea în municipiul Botoşani, la principala conductă de alimentare a urbei se fac lucrări doar atunci când intervin avarii. Prezent la lucrările CJSU, Maricel Georgescu, directorul general al SC Nova Apaserv SA, a încercat să explice prefectului că magistrala în cauză face parte din programul uriaş de 100 milioane euro care a ajuns deja la Comisia Europeană de la Bruxelles, lucru care l-a cam enervat pe Cristian Roman.
Şeful CJ, invitat degeaba la şedinţă
A rezultat un dialog în care ţintă a devenit spre final în primul rând Consiliul Judeţean şi mai apoi furnizorul de apă. De fapt, chiar în startul lucrărilor CJSU prefectul a întrebat-o pe Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele CJ, de ce preşedintele Mihai Ţâbuleac nu se află la şedinţă, iar faptul că acesta nu a răspuns convocării s-ar părea ca nu i-a fost pe plac, atacul ulterior la CJ putând constitui un argument pentru această ipoteză. Primul reprezentant al Guvernului în judeţ i-a solicitat şefului furnizorului de apă să îi prezinte un raport referitor la magistrală săptămâna viitoare, când Cristian Roman va fi plecat în concediu de odihnă.
Maricel Georgescu : Este aprobat tot programul, toate studiile de de fezabilitate
Cristian Roman : Eu vă cer ca preşedinte CJSU să faceţi într-o săptămână un raport complet şi concret cu toate problematica conductei de transport până la intrarea în Cătămărăşti, ca să nu o mai întindem prea mult. Am mai spus, ştiţi că am avut atunci cu E.ON-ul, Botoşani nu poate fi stins cu cisternele, nu poate fi alimentat un oraş cu 100.000 de oameni cu cisternele, aşa că trebuie să vă gândiţi foarte serios. Degeaba am băgat o grămadă de bani… Eu am alte informaţii despre POS Mediu, adică n-aş vrea să vindem pielea ursului din pădure
Maricel Georgescu : Nu, dar eu vă spun, dacă îmi permiteţi dl. prefect, deci zona de alunecări este asigurată, deci vor fi făcute lucrări, cel târziu cred că încep la anul. Acum suntem în faza de evaluare.
Cristian Roman : Până la anul…
Maricel Georgescu : Bun, dar asta este începută din 1998.
Cristian Roman : Cei din termoficare au făcut ceva, mă rog, e treaba lor. Faceţi-mi un raport, deci vă cer ca preşedinte al CJSU , îl depuneţi la Prefectură. Vreau să ştiu exact ce aveţi de gând cu conducta aia, dar nu vrăjeală cu POS-ul de mediu, că o să vină, că om mai vedea.
Maricel Georgescu : Este deja aprobat d-le prefect de Ministerul Mediului.
Cristian Roman : Aprobat este când se semnează contractul de finanţare, discutăm povestiri.
Maricel Georgescu : Ieri după-amiaza s-a trimis la Bruxelles…
Cristian Roman : E o situaţie… tot stăm şi măsurăm, stăm cu micrometrul şi tot măsurăm cum fuge conducta. Găsiţi o soluţie! Nu ştiu… e ditamai Consiliul Judeţean. Consultaţi-vă cu preşedintele, căutaţi o soluţie. Faceţi o informare şi consilierilor judeţeni, că pe urmă o să luaţi dvs. tot. Tot împingem aer prin conductă. Aveţi o săptămână.
Maricel Georgescu :Am înţeles.