Rodica Zelincă pleacă la Braşov

 

Miercuri, 11 noiembrie 2009 Rodica Zelincă comisarul şef al Gărzii de Mediu Botoşani, se va deplasa la Braşov pentru o întalnire cu comisarul general al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu şi ministrul interimar al mediului, Elena Udrea. rodica zelinca 2La întalnire vor participa 41 de comisari şefi din ţară care vor discuta activitatea fiecărei unităţi în parte, şi vor avea în vedere şi analizarea inspecţiilor de control. La ultima convocare de acest gen, judeţul Botoşani a ieşit pe locul 4 pe ţară în clasamentul comisariatelor privind activitatea de inspecţie şi control. Perioadă în care în fruntea instituţiei era actualul comisar şef, Rodica Zelincă. Între timp, locul acesteia a fost ocupat de către social-democratul, Răzvan Rotaru, aflat de mai bine de o lună de zile în concediu medical. „Se va face o analiză a activităţii de inspecţie şi control pe domeniul poluării şi a biodiversităţii, precum şi stadiul implementării Hotărîrii de Guvern cu privire la transferul de personal de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului către Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani.