Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), primar al Sectorului 3 al capitalei, a ajuns la Botoșani în jurul orei 14:00. A coborât dintr-un Duster de culoare albă și a urcat în biroul primarului. Nu a petrecut prea mult timp înăuntru, cei doi omologi părăsind ulterior instituția.
Nu înainte de a schimba câteva cuvinte cu jurnaliștii. În linii mari, Robert Negoiță și-a propus ca AMR să conteze și a început astfel un periplu prin primării ca să discute cu funcționarii din administrația publică în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ, pentru o activitate mai eficientă.
Cum? Prin uzarea de pârghiile legale, gen parlamentari și prin inițiative legislative, care să se concretizeze ulterior. Și și-a mai pus ceva în cap primarul cu soție fotomodel și anume să încerce să elimine corupția din primării.
”Avem o mulțime de lucruri de rezolvat. Din nefericire cadrul legislativ și modul de organizare al orașelor mari, administrația publică în general, are foarte multe neajunsuri. Ori vrem să creăm acele condiții astfel încât administrația publică locală să devină mai eficientă și mai puțin coruptă”,a spus printre altele Robert Negoiță, la Botoșani.
Acest lucru se va face prin crearea unui cadru instituțional eficient care să permită funcționarilor să-și exercite atribuțiile într-un mod prielnic pentru ei, cetățenii.
”Am semnat marți și cu Asociația pentru Implementarea Democrației și mai semnăm și cu alte instituții cărora le-am comandat studii pe de o parte comparative în ceea ce înseamnă administrația publică locală în România și ce înseamnă în Germania, Anglia, SUA…Adică în societăți puțin mai experimentate decât suntem noi”, a mai arătat primarul Sectorului 3.
Obiectivele principale ale misiunii pe care Robert Negoiță și le-a asumat sunt administrația performantă și eliminarea corupției, iar mesajul urmează să fie transmis primăriilor mari din Regiunea Nord – Est. (G.E.)
[[galerie-foto]]