Singurul vorbitor de la ceremonia dedicată trecerii a 34 de ani de la Revoluția Română din 1989 i-a aparținut profesorului de istorie Tudor Maxim, în calitatea sa de revoluționar.
Discursul nu a fost unul lung, a durat aproximativ două minute. Însă a fost unul dureros, se poate spune, mai ales pentru clasa politică post-decembristă.
Pentru că nu a reușit să le dezrădăcineze nostalgicilor amintirile „frumoase” ale regimului comunist.
A făcut o radiografie subtilă a sistemului de guvernare românesc de atunci, de la Revoluție și până acum, după 34 de ani, făcând o paralelă cu dezamăgirile unui filozof francez.
Fără a interpreta foarte mult substraturile cuvintelor rostite astăzi, redăm în continuare discursul integral.
„Onorat auditoriu, stimate oficialităţi, dragi colegi, iubită armată ar fi trebuit să încep cu domniile voastre pentru că au fost efecte complementare atunci, în zilele lui decembrie şi fiecare ne-am fost nădejde unul celuilalt. Cu speranţe foarte mari, cu dorinţa parcă de a ne îmbrăţişa tot timpul şi de o face chiar cu fiecare nou întâlnit cu care ne vedeam. Treizeci şi patru de ani, iernile şi verile vrajbelor noastre care iată, aşa cum m-am temut chiar din acele zile vor duce în cele din urmă la nostalgii după ticăloşiile şi regimul mizerabil pe care atunci toţi l-am simţit şi toţi l-am dorit, cu excepţia privilegiaţilor fiecărui regim dictatorial. Să nu uităm că orice regim, oricât de mizerabil este trebuie să aibă un anumit procent de oameni pe care să se bizuie.
Ei, se pare că acei oameni au avut resorturile suficiente pentru a cultiva nostalgia, pentru a merge societatea cu frâna de mână trasă, pentru a avea senzaţia că totul este în zadar sau că în orice caz nu am pornit aşa cum ar fi trebuit. Resorturile nostalgiilor, cei mai mulţi dintre noi le ştim. Este tendinţa naturală a psihicului uman de a se apăra de tot ce este negativ în trecut, altminteri dacă am sta tot timpul cu el prezent în minte, am înnebuni.
Mai există eterna tradiţie cum că înainte era mai bine, eram cu toţii mai tineri. E şi «fronda», mai ales că acuma este libertatea cuvântului şi ai voie să spui chiar şi enormităţii pentru că singura modalitate a unora să îşi exprime nemulțumirea este de a pune în balanţă situaţia de acum, cu ce a fost. Şi într-adevăr, sunt o serie de aspecte negative care ne marchează pe toţi, însă de aici până a determina ca aproape cinzeci la sută din populaţia acestei ţări să spună că era mai bine înainte, pentru asta cred ca fiecare dintre noi, dar cu un pic mai multă glorie, care am avut o poziţie cât de cât în societatea aceasta trebuie să ne punem întrebarea «Cum de a fost posibil?», chestiune care rămâne valabilă.
Mai este şi scuza aceea a lui Voltaire că e greu să îi eliberezi pe oameni din lanţurile de care s-au îndrăgostit. În acelaşi timp, din păcate nu a fost cu neputinţă ca după anul 1989 să ne trezim cu o situaţie oarecum similară – că tot salutam armata, măcar în Prusia, despre care acelaşi Voltaire spunea că este o ţară în proprietatea unei armate sau o armată care are o ţară, apropos de militarismul prusac, la fel s-a întâmplat cu noi după 1989, după modelul forizeului care a declanşat războiul. Nişte servicii au o ţară. Crăciun fericit!”
Discurs prof. Tudor Maxim, revoluționar