Revoluţionarii botoşăneni în stradă – Băsescu ne-a ciuruit

 

La sfârşitul săptămânii precedente s-au alăturat demonstranţilor din Piaţa Revoluţiei şi doi membri ai Asociaţiei Revoluţionare 22-25 Decembrie 1989. Aceasta după ce, în prealabil, şi preşedintele Vasile Hălăşanu făcuse acelaşi lucru, numai că împreună cu colegii săi de la PSD.

Botoşănenii care au ieşit în stradă şi în urmă cu 22 de ani o fac acum din propria iniţiativă, fără să existe vreo decizie în această privinţă luată la nivelul organizaţiei din care fac parte. Ei susţin că „traiul bun” din regimul Băsescu i-a determinat să facă front comun cu oamenii care protestează de o săptămână în centrul oraşului. „Pe mine nu mă comandă nimeni, nici de la asociaţie, mă comandă cugetul meu şi conştiinţa mea, iar sărăcia care au adus-o guvernanţii m-a scos în stradă, de binele care ni l-au dorit nouă. Ne-a ciuruit Băsescu într-adevăr, el a spus că i-a ciuruit, dar ne-a ciuruit şi pe noi”, ne-a declarat Ştefan Sârghia, revoluţionar. Acesta crede însă că, spre deosebire de evenimentele din 22 decembrie 1989, acum este foarte greu de îndepărtat şeful statului. „Ne-a determinat viaţa grea. Cel puţin toate legile din ultimul timp pe care le-au făcut, le-au trecut numai prin şmecheriile lor. Ne-au terminat de tot. Dacă nu mai am nici un serviciu, nici pensie, din ce să trăiesc? Am un copil la facultate, cu ce-l întreţin?”, a afirmat Ioan Apaţie, revoluţionar.
Vor ca şefii Poliţiei să fie aleşi prin vot
Acesta a adăugat că ieşirea membrilor asociaţiei la manifestaţii ţine de decizia personală a fiecăruia. Revoluţionarii aveau o pancartă care cuprindea câteva revendicări, precum independenţa justiţiei prin alegerea de către populaţie a conducătorilor instanţelor şi parchetelor şi independenţa forţelor de ordine tot prin desemnarea şefilor de către popor. „Asta înseamnă democraţie şi reforma adevărată a statului. Punerea statului în interesul cetăţenilor şi nu invers”, era mesajul ce putea fi citit pe o pancartă. Revoluţionarii nu au scăpat de măsurile de austeritate ale actualui Guvern, lor tăindu-li-se plata indemnizaţiilor lunare de circa 1.800 de lei începând cu acest an.
CITEŞTE ŞI:
 Revoluţionarii din Botoşani uşuraţi la buzunare de 10 miliarde