Revoluţia sărbătorită în avans şi la viteză, cu defilare de oficialităţi – GALERIE FOTO 

 

Revoluţia română a fost sărbătorită la Botoşani cu o zi mai devreme. Dat fiind faptul că an de an manfestările includeau o slujbă de pomenire la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva, iar 22 decembrie cade într-o zi de duminică, pentru a nu deranja Sfânta Liturghie, s-a hotărât ca acţiunile să se desfăşoare pe 21 decembrie.
revolutia sarbatorita la botosani decembrie 2013

Revoluţionarii au pus coroană până ce să vină politicienii

Membrii Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 decembrie 1989 au început să se strângă pe la 8:15 în Piaţa Revoluţiei şi până ce să îşi facă apariţia oficialităţile judeţului au aşezat o coroană de flori pe placa comemorativă de la Palatul Administrativ. Au venit apoi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu, prefectul Costică Macaleţi şi parlamentarii Doina Federovici şi Tamara Ciofu, iar preşedintele asociaţiei, Vasile Hălăşanu, a susţinut un discurs. Lor li s-au adăugat la scurt timp primarul Ovidiu Portariuc, care purtat cocardă şi împreună cu şefii structorilor MApN şi MAI au pornit spre lăcaşul de cult.

Mașini oprinte pentru trecerea oficialităților

Un poliţist a întrerupt circulaţia pe Cuza Vodă pentru a trece cordonul de oficialităţi, care s-a deplasat apoi pe Pietonalul Unirii. S-a oprit în poarta bisericii, unde mai întâi a intrat primul reprezentant al Guvernului în Botoşani, căruia i s-a dat onorul, după care au intrat şi celelalte oficialităţi. S-a intonat Imnul de Stat al României şi s-a susţinut un singur discurs de către Tudor Maxim, vicepreşedinte la Asociaţia Revoluţionară 22 – 25 Decembrie 1989. S-au depus coroane şi pe la 9:00 ceremonia s-a încheiat. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 ACUM:Revoluționari și puține oficialități marchează 24 de ani de la revoluție –FOTOGALERIE
[[banner]]
VEZI ŞI:
 Revoluţia, marcată cu “naivi”, “nenorociţi” şi doamne înşelate - VIDEO