Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, a făcut o declarație revoltătoare la un post de radio din România.
Întrebat dacă Vladimir Putin ar susține Unirea României cu Republica Moldova, fără Transnistria, Kuzmin a afirmat că Basarabia nu a fost parte a României, „în afară de cei 22 de ani de ocupație românească”.
„Republica Moldova, în momentul de față, este un stat suveran, participă la ONU. A fost recunoscută de statul suveran Rusia, când Uniunea Sovietică nu a mai fost. (n.r. – Republica Moldova) N-a fost parte a României, vorbesc de partea formală, în afară de cei 22 de ani de ocupație românească. În momentul în care Basarabia, atunci, a ajuns în Imperiul Rus, parte componentă. Anii 1918, 1919 – e o temă aparte. Deci, vorbim că în istorie au fost multe poziții.
(…) Vorbim că acum Republica Moldova este un stat suveran. Are un popor care îi va decide soarta sa și noi suntem pentru asta”,
a afirmat ambasadorul rus, la News România.
Paradoxal, în momentul în care a recunoscut așa-zisa independență a regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, Vladimir Putin a vorbit inclusiv de teritoriile pe care Iosif Stalin le-a răpit României. Iată că ambasadorul său la București ne demonstrează azi că vorbele lui Putin au fost doar propagandă.
„Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia, mai exact, de Rusia bolşevică, comunistă. Acest proces a început aproape imediat după revoluţia din 1917. (…) Apoi, în ajunul şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, Stalin a anexat deja Ucraina la URSS şi a transferat statului ucrainean nişte pământuri care au aparţinut anterior Poloniei, României şi Ungariei”,
a spus Vladimir Putin, la 21 februarie, înainte de a invada Ucraina, arată Bugetul.ro.