Revenire de senzaţie în fotbalul românesc? Botoșăneanul din tribuna VIP, bucurie mare la golul egalizator al lui Sepsi

A refuzat să se întoarcă la FC Botoșani, dar se vehiculează că va fi cooptat în staff-ul administrativ al lui Sepsi Sf. Gheorghe.

 

După golul de 2-2 marcat de Sepsi în partida cu Viitorul, în loja oficialilor gazdă a fost văzut şi fostul preşedinte de la FC Botoşani, Cornel Şfaiţer.

 

Fostul preşedinte al clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a fost surprins bucurându-se în loja celor de la Sepsi Sf. Gheorghe după golul egalizator reuşit de Bouhenna pentru echipa gazdă.

 

Fostul lider de la Botoşani a bătut ”cuba” cu patronul Laszlo Diosegiy dând şi mai multă greutate zvonurilor care anunţă că este tot mai aproape de o revenire în fotbalul românesc, cel mai probabil, chiar la Sepsi, scrie telekomsport.ro.

 

Şfaiţer a plecat de la Botoşani în iunie 2018, după o perioadă în care a avut divergenţe cu finanţatorul Valeriu Iftime, mai scrie sursa citată. Acelaşi Iftime a fost la un pas să-l readucă la echipă în luna mai, dar Şfaiţer a refuzat în cele din urmă propunerea.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store