Revenire de excepție la FC Botoșani: Și-a dat acordul să vină

După ce Dan Alexa a fost numit antrenor la FC Botoșani, Valeriu Iftime a confirmat că s-a înțeles cu un jucător care a impresionat în trecut în echipă.

 

FC Botoșani nu a câștigat niciun meci în actuala ediție de campionat, iar Valeriu Iftime a simțit că este nevoie de o schimbare și l-a adus pe banca tehnică pe Dan Alexa.

 

Finanțatorul moldovenilor nu are de gând să se lupte la retrogradare în acest sezon și a confirmat o revenire de senzație chiar în această pauză internațională.

 

Concret, este vorba despre Hervin Ongenda, fotbalistul în vârstă de 28 de ani care a jucat pentru Paris Saint Germain și care a mai evoluat în două rânduri pentru FC Botoșani, scrie Hotnews.

 

 

Ongenda este liber de contract după despărțirea de Rapid București, iar patronul echipei moldovene a confirmat revenirea sa la Botoșani.

 

„Aseară am vorbit cu Ongenda, ne-am înțeles! Eu am încredere în copilul ăsta, iar dacă vine la mine, să mă ajute, poate să ajungă iar la un nivel bun.

 

Fac tot ce ține de mine, dar depinde și de el. Am și nevoie de un număr 10 acum. Aseară și-a dat acordul să vină, astăzi nu am vorbit cu el.

 

I-am spus președintelui să facă actele, dar Ongenda le comunică (n.r. - datele) mai târziu, așa.” - a declarat Valeriu Iftime.

 

108 apariții a mai strâns Ongenda în cele două aventuri la FC Botoșani, timp în care a înscris 13 goluri și a oferit 13 pase decisive.

 

(Sursa foto - Sport.ro)