Tânărul de 24 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Polițiștii botoșăneni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 decembrie 2022, ar fi condus autoturismul pe strada Zambilelor, din comuna Mihai Eminescu, fără a poseda permis de conducere și cu o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta a acroșat un autoturism care era staționat pe marginea părții carosabile, rezultând pagube materiale.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru cele două infracțiuni menționate mai sus.