Poșta Română a dat startul la restructurări și schimbarea conducerii companiei, informează reprezentanții companiei de stat.
Compania Națională Poșta Română a început procesul de modernizare, care are ca scop final creșterea calității serviciilor către clienți, prin debirocratizare, automatizare și retehnologizare, informează compania.
Deja, potrivit anunțului companiei, au fost schimbați directorii vechi, în locul lor fiind cooptați ”oameni cu viziune proaspătă și consistentă”.
„În primul rând țintim să eliminăm birocrația. Cu acest pas făcut, putem implementa mult mai ușor proiectele noastre de business. Pentru că dorim să schimbăm total paradigma: dintr-o companie centrată pe instituția hârtiei, vrem să devenim o companie agilă, care să răspundă nevoilor pieței. Și, pe de altă parte, să ne putem îndeplini mult mai bine și misiunea socială. Am început, așadar, restructurarea, prin a schimba vechii directori, cărora le mulțumim pentru munca de zeci de ani din Poștă. Avem, în acest moment, o echipă nouă de manageri, oameni cu viziune proaspătă și consistentă, oameni cu idei noi, orientați spre piața globală. Am păstrat în această echipă, însă, și manageri cu foarte multă experiență în Poștă”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.