Restaurante, cofetării, parcuri și alte locuri verificate de polițiștii locali: S-au dat câteva amenzi

Zeci de agenți economici au fost supuși controalelor.

 

În perioada 9 – 15 februarie 2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică au acționat conform planului de acțiune privind prevenirea și combaterea efectelor consumului și comercializării produselor din tutun, pe raza de competență.

 

În perioada menționată polițiștii locali au efectuat controale la un număr de 87 agenți economici, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, societăți comerciale, respectiv magazine, cafenele, baruri, cofetării, patiserii, restaurante, în parcurile de joacă pentru copii amenajate pe raza municipiului Botoșani, în stațiile de transport public de călători, în mijloacele de transport public local de călători, în instituțiile sanitare și de învățământ.

 

În urma acțiunii, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale cetățenelor și unui agent economic, șapte amenzi în cuantum de 5.650 lei și cinci cu avertisment scris.