Resfinţire cu Mitropolit şi prefect mulţumit că preoţii nu fac campanie

 

Duminică dimineaţă a fost oficiată slujba de resfinţire a Bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa a sute de credincioşi.

Prefectul Adrian Constantinescu, participant la manifestare împreună cu alte oficialităţi ale judeţului, s-a simţit onorat de a se alătura înaltei feţe bisericeşti şi celorlalţi creştini prezenţi la slujbă, într-o zi de mare însemnătate pentru ortodocşii botoşăneni. „Omul sfinţeşte locul este un proverb care confirmă, încă o dată, cât este de important să ne dedicăm trup şi suflet chemării, datoriei, să ne implicăm în rezolvarea problemelor comunităţii, să fim buni gospodari şi să ne bucurăm simplu, creştineşte, de binefacerile pe care ni le oferă credinţa în Dumnezeu şi în  biserică. M-am bucurat să constat că, deşi este un an electoral, preoţii din judeţul Botoşani au manifestat obiectivitate şi cumpătare şi nu s-au implicat în acţiuni politice sau de promovare a candidaţilor”, a afirmat primul reprezentant al Guvernului în judeţ.
CITEŞTE ŞI:
 Temelie de biserică sfinţită în prezenţa mitropolitului
El a ţinut să le mulţumească şi să îi felicite pe cei care s-au învrednicit să ducă la bun sfârşit această lucrare, pe cei care au contribuit la bunul mers al restaurării, pe binefăcătorii bisericii, precum şi pe cei care s-au  ostenit pentru ca această resfinţire să poată avea loc în bune condiţii. „Dumnezeu ştie că nu le-a fost uşor, fie ca strădania lor să fie răsplătită înzecit”, a mai menţionat prefectul.
Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost resfinţită în urma unor reparaţii capitale ce au presupus lucrări exterioare şi refacerea picturilor interioare, lucrări ce au presupus investiţii de peste un milion de lei. Tot duminică, de la 17:00, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va sfinţi temelia Bisericii Sfânta Ecaterina din cartierul ANL Bucovina.