REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO

Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.

 

Există școală și în cadrul unităților de detenție din România

 

Orele se fac aproape ca în învățământul de masă, cu profesor la catedră, tablă și cursuri predate în funcție de nivelul de școlarizare al fiecărui deținut în parte.

 

În Penitenciarul Botoșani sunt cazate în regim de detenție peste 800 de persoane, exclusiv bărbați, fiind o unitate destinată acestui gen. Sunt persoane condamnate de instanțe de judecată din județele Botoșani, Suceava și Iași. Penitenciarul Botoșani funcționează în regim semi-deschis.

 

100 de elevi – deținuți la Botoșani

 

Aceștia au optat pentru cursuri de alfabetizare sau de școlarizare. Cursurile de alfabetizare sunt destinate acelora care ajunși la o vârstă înaintată încă nu știu să scrie. Sau să citească. Media de vârstă în cazul acestor persoane este de 40 – 50 de ani. Profesorii care intră în Penitenciar pentru aceste ore îi învață practic de la zero literele și fac inclusiv caligrafie.

 

Profesorul de limba și literatura română Mihai Scutariu este unul dintre cei care au avut acest curajul de a oferi educație unei categorii de persoane în general evitată. Povestește că i-au rămas în minte deținuți care i-au cerut caietul pe care au exersat literele din alfabet pentru a le arăta copiiilor, care învățau la școală același lucru. Iar faptul că părintele învăța odată cu copilul să scrie și să citească este un motiv de mândrie pentru adult. „Unii scriau de tipar și nu știau să scrie de mână, legat”, își amintește profesorul Mihai Scutariu.

 

 

14 cadre didactice,

intră zilnic în Penitenciarul Botoșani pentru a face ore cu deținuții.

 

Populația școlară a ajuns la 100 de persoane, în condițiile în care în trecut numărul era sub 50. Din ce în ce mai mulți bărbați din detenție își doresc să meargă la școală. Unii pentru continuarea studiilor, din momentul în care le-au abandonat. Oameni în toată firea sunt acum în clasa a IV-a sau mai sus, până la a VIII-a.

 

Rezolvă ecuații și tot felul de exerciții din matematică. Participă chiar la concursuri școlare și își dau silința să nu-și dezamăgească profesorii. La vârsta maturității, după gratii, își retrăiesc propria copilărie pierdută din tot felul de motive, Pentru ei nu există sintagma: „prea târziu”.

 

„Se va ajunge la selecția deținuților care vor să urmeze o formă de învățământ”, explică valul uriaș de interes pentru educație din partea persoanelor private de libertate, Ionela Steluța Nițuleac, subinspector de Poliție Penitenciară.

 

 

Diplome obținute după gratii

 

Fiecare elev deținut este certificat în studiile absolvite după gratii. Mai mult, în diplome nu se specifică locul în care a fost efectuată școlarizarea. Există și deținuți care au susținut „capacitatea” după gratii și chiar examenul de bacalaureat. Clasele de elevi deținuți sunt arondate la Școala Specială „Sfântul Stelian” care se află în subordinea Consiliului Județean.

 

Concursuri interpenitenciare

 

Există și așa ceva. Un fel de olimpiade ale deținuților care își evaluează cunoștințele obținute după gratii în fața celor din alte penitenciare din țară. „Pot fi dați exemple către învățământul de masă. Poți spune oricând unui elev: dacă ăla din închisoare poate merge la olimpiadă, poți și tu”, povestește și Loredana Secrieru, profesor și director al Școlii Speciale Sfântul Stelian.

 

Există și concursuri la care participă deținuții, unul dintre acestea fiind „Scrisoare către libertate”, unde evaluatori sunt elevii din învățământul de masă, în baza unor protocoale încheiate cu școli și licee din județul Botoșani.

 

Cei peste 100 de elevi deținuți de la Botoșani învață în patru săli de clasă, în două schimburi, iar ciclurile de învățământ sunt pentru clase I – IV, V – VIII și clase de-a IX-a și a X-a. De altfel, Penitenciarul Botoșani este singura unitate pe zona Moldovei care a reușit să organizeze clase de-a IX-a și a X-a.

 

În afara școlii, deținuții își fac temele. Sau frecventează cluburile din incinta unității de detenție, pentru că există un atelier de activități lucrative cu specific meșteșugăresc, un altul de pictură, un club al învățătorului, dar și o secție a Bibliotecii Județene Mihai Eminescu, cu acces la cărți de toate genurile. „Știți care e cea mai citită carte de aici? Biblia”, informează directorul adjunct pe integrare socială al Penitenciarului, cms. șef de Poliție Penitenciară, Adriana Docea.

 

Toate spațiile de recreere sau studiu au fost prezentate inspectorului școlar general de la Botoșani, Bogdan Suruciuc, de către profesorii Loredana Secrieru și Mihai Scutariu de la Școala Specială Sfântul Stelian și conducerea unității penitenciare formată din cms. șef de poliție penitenciară Dumitru Daniel Pânzaru, în calitate de director, cms. șef Adriana Docea, în calitate de director adjunct, precum și Ionela Steluța Nițuleac, subinspector de Poliție Penitenciară.

 

Școală cu săli de curs pentru deținuți

 

Este unul dintre obiectivele directorului Dumitru Daniel Pînzariu: să amenajeze o școală la modul fizic în incinta Penitenciarului Botoșani.

 

La acest moment deținuții au amenajate săli de curs în mod dispersat, pe secțiile unității. Într-o anexă în care momentan este un atelier dezafectat de tâmplărie și-a propus să amenajeze din fonduri proprii săli de curs pentru elevii – deținuți.

 

„Am ales să facem aici școală, vreau să compartimentăm și să creăm o mică sală de sport, cancelarie, bibliotecă și grupuri sanitare”, a povestit cms. șef Dumitru Daniel Pînzariu.

 

În acest fel, elevii de după gratii vor învăța în același loc și vor putea fi supravegheați într-un mod mai facil. Și nu ar mai exista risc de chiul, a glumit directorul Penitenciarului Botoșani.