În 2023, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani aniversează 55 de ani de la înființare.
Cu o tradiție de peste 32 de ediții, în luna februarie se reîntorc ”Șezătorile Iernii”. Anul acesta, acțiunile vor avea loc în comunele Tudora (19 februarie) și Dângeni (25 februarie).
”Pe lângă șezătorile propriu-zise în care vom descoperi oamenii și tradițiile locului, anul acesta dorim revitalizarea tradiției balurilor de gospodari, astfel încât, șezătorile vor fi urmate de un bal al gospodarilor, în care va răsuna muzica tradițională de fanfară”,
Iustina Irimia-Cenușă, manager Centrul de Creație Botoșani
Cele două activități vor avea loc astfel:
- Duminică, 19 februarie, începând cu ora 15.00, la Căminul Cultural Tudora, unde este programată o întâlnire cu Ansamblul Tudoreanca, elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale „Tiberiu Crudu” Tudora, scriitori botoșăneni, soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și Fanfara Tudoreanca.
- Sâmbătă, 25 februarie, se a sărbători Dragobetele la Căminul Cultural din Dângeni. Va avea loc o întâlnire cu Ansamblul „Hora Dângeneană”, cu elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dângeni, cu scriitori botoșăneni, cu soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și cu Fanfara din Vorona.
Aceste activități se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, al Primăriei și Consiliului Local Tudora, al Primăriei și Consiliului Local Dângeni și, bineînțeles, la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
”Tot cu această ocazie vom lansa împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani proiectul „10 pentru folclor”, un opțional de folclor pentru școlile din județul Botoșani!”,
Iustina Irimia-Cenușă, manager Centrul de Creație Botoșani