Guvernul a aprobat o serie de noi măsuri pentru debirocratizarea procedurii de înregistrare a naşterii.
Astfel, se simplifică procedura înregistrării nașterii și se reduc costurile aferente, prin eliminarea prevederilor referitoare la parcurgerea unor proceduri în instanță, pentru înregistrarea tardivă a nașterii, și efectuarea unei expertize medico-legale, dacă există un certificat medical constatator al nașterii, se arată în comunicatul remis de Executiv.
În acest sens, prin hotărârea aprobată în ședința de ieri, se modifică și completează unele acte normative, astfel încât să poată fi aplicate unitar reglementările în domeniul stării civile și evidența persoanelor prevăzute în OUG nr. 33/2016, aprobată de Guvern în luna iunie a acestui an, pentru a pune în practică măsura „Niciun copil fără identitate“, cuprinsă în Pachetul național anti-sărăcie. Simplificarea procedurilor pentru stabilirea identității vizează interesul copilului, în sensul asigurării accesului la serviciile medicale, de învățământ și protecție socială, se arată în comunicatul remis de Guvern. Ca element de noutate, înregistrarea naşterii se poate face în termen de 30 de zile de la data naşterii copilului, faţă de 15 zile cât se prevedea anterior adoptării OUG nr. 33/2016.
Astfel, părinții botoșăneni și autoritățile statului vor avea posibilitatea ca, prin parcurgerea unor proceduri administrative, să clarifice toate aspectele care interesează la înregistrarea evenimentului de stare civilă, în principal, cele legate de identitatea mamei. Prin modificările aduse de actul normativ, se stabilește că, în termen de 30 de zile, persoana care declară naşterea copilului nu mai trebuie să obţină o aprobare suplimentară în acest sens sau să prezinte documente care să justifice declararea naşterii peste termenul stabilit de lege. Până acum, dacă înregistrarea copilului se realiza după 15 zile de la naştere, era necesar să se prezinte o cerere scrisă, motivată, însoţită de documente care să justifice depăşirea termenului legal, iar înregistrarea naşterii se făcea numai cu aprobarea primarului.
De asemenea, în cazul în care mama nu deţine un act de identitate, din diferite motive (nu s-a eliberat, l-a pierdut sau a fost distrus), dar figurează în evidenţele de stare civilă, la solicitarea unităţii sanitare, poliţistul desemnat va face verificări specifice pentru identificarea mamei, iar documentul privind rezultatul verificărilor va sta la baza stabilirii identităţii mamei care a născut.
Dacă mama nu a fost înregistrată în evidenţele de stare civilă şi, implicit, nu a deţinut niciodată un certificat de naştere, se va întocmi un proces-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare. Serviciile de stare civilă vor întocmi actul de naștere al copilului cu numele de familie și prenumele declarate de mamă urmând ca, după clarificarea stării civile a mamei, să se procedeze la efectuarea unor noi menţiuni privind înregistrarea acesteia pe documentele care-l privesc pe copil. Hotărârea aprobată stabilește că înregistrarea naşterii se va putea realiza, ca situaţie de excepţie, şi după termenul de 30 de zile, însă doar prin parcurgerea unor proceduri administrative. Prin transferul competenţei, de la instanțele judecătorești către primar, în ceea ce privește înregistrarea tardivă a naşterii (peste termenul de 30 de zile), se reduce termenul de soluţionare a cererii de înregistrare a nașterii și se elimină taxele percepute.
Se asigură astfel condiţiile pentru înregistrarea naşterii într-un termen cât mai scurt (de la cca 2 ani la maxim 90 de zile de la data depunerii cererii), potrivit comunicatului de presă. Un alt element de noutate introdus de actul normativ aprobat de Executiv vizează procedura de eliberare a unui nou act de identitate persoanelor internate într-o instituție sanitară.
Potrivit noilor reglementări, cererea pentru eliberarea unui nou act de identitate se soluţionează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcţionează instituţia sanitară. Preluarea cererii, a documentelor necesare și a imaginii persoanei care solicită eliberarea actului de identitate se realizează la sediul instituţiei sanitare. Pentru persoanele fizice internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituţii de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative, se eliberează actele de identitate în care se înscrie domiciliul sau reşedinţa la adresa instituţiei sau a centrului respectiv, în funcție de solicitarea persoanei în cauză ori a reprezentantului său legal, se mai arată în comunicatul de presă. Sursa: Eskape.