Regula pe care șoferii botoșăneni o încalcă cel mai des: Este și principala CAUZĂ a accidentelor rutiere - FOTO

Polițiștii rutieri au intensificat controalele în trafic.

 

Având în vedere dinamica producerii accidentelor rutiere cu victime omenești, pe raza municipiului Botoșani în primele trei luni ale acestui an, din care rezultă că principala cauză generatoare de accidente rutiere cu victime o constituie neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, în data de 21 aprilie 2021, în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe principalele artere rutiere pe care se înregistrează valori mari de trafic și accidente.

 

 

Zeci de persoane verificate

 

În urma activităților desfășurate au fost legitimate peste 70 de persoane și controlate 38 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

 

Dintre acestea, trei sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, una pentru traversare neregulamentară și 7 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a părții carosabile.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store