REGRETUL cu care s-a trezit Valeriu Iftime în dimineața câștigării alegerilor – VIDEO

La primele ore ale dimineții încă nu se știa concret cine va fi următorul președinte al Consiliului Județean.

 

Ci doar că diferența între Valeriu Iftime și Lucian Trufin este una extrem de strânsă.


Valeriu Iftime, viitor președinte CJ

„Astăzi când m-am trezit și când veneam spre sediul de campanie, singurul meu regret era că pot dezamăgi niște oameni care au pus diverse speranțe în mine și care pot să spună: dle, îmi pare rău. Cumva mă simțeam vinovat pentru că am avut toate mijloacele necesare să îi fac pe ceilalți să mă voteze. Dar Dumnezeu a făcut dreptate de data asta”

 

Viitorul șef al județului susține că s-a dorit a fi în memoria și nevoia electoratului botoșănean o schimbare și o alternativă a clasei politice autohtone, aproape acceași în ultimele decenii.

 

Valeriu Iftime, viitor președinte CJ

„Cred că tot acest ansamblu va pune niște oameni înregimentați politic care nu au făcut nimic la viața lor remarcabil, niște oameni care sunt în politic și acolo e locul lor și noi trebuie să-i ascultăm. Nu acești oameni sunt cei pe care-i vrea poporul sau oamenii. Eu sunt curajosul care m-am urcat pe o navă care mi-a dat senzația că este cea mai mare greșeală a vieții mele”

 

Le-a mulțumit președintelui CJ de la Bihor, Ilie Bolojan dar și liderului național liberal Nicolae Ciucă pentru că l-au încurajat să se implice în politică.

 

Și, susține că a făcut-o fără niciun interes pentru că: „nu-mi trebuie politică pentru a face rost de nu știu ce lobby sau ca să mă apăr de nu știu ce temeri. Pur și simplu am ajuns în jocul acesta politic și la un moment dat văzând chestiunile care trebuie făcute pentru orașul Botoșani, vă rog să mă credeți că m-au motivat extraordinar. Și am dat poate un curaj altora”.

 

Echipa sa este formată din oameni de afaceri care nu au avut niciodată curaj să facă politică și care vor fi viitorii consilieri ai județului.


Și care pot fi un exemplu extraordinar pentru mulți botoșăneni pentru că și-au construit o afacere, o familie solidă și o imagine greu de atacat dar mai ales au făcut școală la vremea lor.