Regizorul filmului premiat la Cannes, cu actor botoșănean în rol principal, a izbucnit: În România, profesorul se pune foarte sus, iar studentul este un tâmpit care doar trebuie să-l aprobe

Regizorul ”Metronom”, lungmetrajul premiat pentru regie la secțiunea ”Un Certain Regard” a festivalului de la Cannes din 2022, a adus critici dure la adresa școlii românești de teatru și film, în cadrul unui interviu acordat cotidianului Libertatea.

 

Mara a rămas cu restanțe


A fost de fapt un interviu la dublu, alături de actrița Mara Bugarin (foto cu rochie neagră), partenera din film a botoșăneanului Șerban Lazarovici (foto cămașă albă).

 
Studentă în anul I la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale”, ea a povestit despre dificultățile pe care le-a întâmpinat pentru a juca în filmul menționat. 


”A doua zi după casting, m-am dus la profesorii mei. Nu voiam să plâng că nu-mi puteam da niciun examen în sesiune, filmările erau fix în sesiunea de vară. M-am dus și am spus doar: «eu am prins un lungmetraj, așa că nu o să vin la școală următoarea lună și jumătate». A fost haos cu facultatea, cu restanțe, eram și anul 1”, 


Mara Bugarin, actriță. 

 

”Chiar nu am învățat nimic în UNATC”


Iar regizorul a simțit nevoia să o completeze, arătându-și nemulțumirea față de modul în care profesorii de la UNATC își tratează studenții. 


”Și eu am studiat, nu actorie, ci regie la UNATC. Și pot să spun că nu am învățat nimic. Tot ce am învățat a fost de la workshop-uri în străinătate, mentorii mei sunt toți profesori străini, sunt oameni care mi-au scris când a fost selectat filmul la Cannes. O asemenea chestie nu a existat din partea profesorilor de la UNATC. Adică le era greu să-și felicite studentul. Nu că aștept felicitări, dar după ce că nu am învățat nimic de la ei, că nu am făcut un decupaj la tablă. Eu pot să zic deschis, și nu-mi este frică, chiar nu am învățat nimic în UNATC. Dar la noi, în România, profesorul se pune foarte sus, iar studentul este un tâmpit care doar trebuie să-l aprobe, să nu aibă niciun punct de vedere”,


Alexandru Belc, regizor (foto cămașă neagră)


Acesta a povestit și cum au ajuns Mara Bugarin și Șerban Lazarovici să facă pereche pe marile ecrane. 


”Eu, în săptămâna dinaintea începerii filmării, am schimbat întregul cast principal al filmului. Ea dăduse probă pentru un alt film, nu venise la mine la casting. Uitându-mă prin arhiva de probe pe care o avea directorul de casting, am văzut proba ei și am zis să o chemăn a doua zi la casting, direct pe platou, cu Șerban ( n.r. – Lazarovici, cel care joacă rolul iubitului protagonistei din „Metronom”)”, 


Alexandru Belc, regizor

 

Cum s-a format cuplul de pe ecran

 

Mai departe a prezentat amănunte Mara Bugarin: 


”Dădusem o probă prin februarie, la un alt film. Știam că vreau să continui să joc în paralel cu regia de teatru, eram în anul 1. Era perioada aia de liniște după ce se terminaseră castingurile și demaraseră filmările. Eu îmi dădeam examenele, îmi vedeam de treabă. Și, într-o seară, pe la ora 10, mă sună agentul de casting și îmi povestește despre un film cu o protagonistă și iubitul ei, amândoi în perioada comunistă și că ar implica o lună și jumătate de filmări. Mi-am zis OK, mă gândeam că începe într-un an filmarea, că mă cheamă acum pentru o primă lectură. Apoi, dintr-odată, aruncă un  «și ar fi mâine dimineață să vii, e neapărat, că peste 3 zile încep filmările». În acel moment am rămas mută. Mi se părea foarte tare, căci fix așa am prins și primul rol principal la Teatrul German din Timișoara. În ambele mele debuturi din această meserie am fost distribuită în săptămâna dinainte de a apărea pe scenă ori în fața camerei. Așa că am zis ok, mă duc. Pe platou, Alex ne-a dat o secvență babană de 3 pagini și ne-a zis, «OK, puteți să o învățați, nu vă zic momentan nimic». Eram ca la școală când toceam poezia. Apoi, eu și Șerban ne-am dus în dormitorul din apartamentul petrecerii din «Metronom». Eu începeam scena și o făceam cu un monolog. Nu știam ce se cerea de la mine, dar am făcut-o. Apoi ni s-au mai dat două secvențe, a fost un casting de vreo 3 ore”


Interviul integral îl puteți citi AICI 


Șerban Lazarovici a fost în luna iulie invitat la ”Botoșăneanul TV” și a dat detalii pe larg despre experiența sa la ”Metronom”, emisiunea putând fi urmărită în materialul video de mai jos.


FOTO: Cristian Radu Nema