Anunțul inițial – prețios și aparent pretențios – era prins într-o rigoare urmată cel mai adesea de un semn de întrebare. Publius Ovidius Naso? Eroine antice? Fedra, Penelopa, Enone, Medeea? Cum se poate așeza o asemenea poveste într-un teatru ”fără teatru”, într-o sală care predispune mai degrabă la renunțări decât la provocări?

Iată că, la Botoșani, un regizor tânăr – care astăzi, 11 iunie, își aniversează ziua de naștere – reușește să transforme un spațiu neprietenos într-un univers în care publicul pătrunde cu încredere. Asta și pentru că producția ”Eroine” se desfășoară cu spectatorii pe scenă.

Regizorul Andrei Măjeri debutează pe scena de la Botoșani cu ”Eroine”, spectacol care se bazează pe nouă dintre cele 21 de scrisori ale poetului Publius Ovidius Naso, în fapt ”o colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor”.

Un spectacol despre dragoste, despre iubiri nedrepte, despre răni și destăinuiri, dar și un spectacol cu mult umor, cu replici bine închegate și ușor de asimilat de public.

Nouă eroine, un ”echipaj 8+1”, așa cum îl prezintă regizorul, așezând întreaga poveste într-o barcă ce pare pierdută în larg. În fapt, vedem și o evadare, o emigrare de pe tărâmul dureros al iubirii.

Spectacolul înglobează aproape toate tehnicile și modalitățile de realizare artistică. Pornind de la scenografia – pe care însuși regizorul și-a asumat-o – aparte, a unei dinamici a elementelor scenice, până la alegerea muzicii, proiecțiile video care întâmpină publicul, coregrafia bine încadrată în tematica spectacolului, nimic nu pare lăsat la voia întâmplării, la fel cum nimic nu e previzibil în viziunea tânărului regizor.

”Eroine” este un spectacol al reacțiilor feminine. O radiografie a femeii din antichitate până astăzi. Într-o aparentă vulnerabilitate, cu un puternic mesaj feminin, dar fără să alunece în ideologizări contemporane, spectacolul lui Andrei Măjeri este despre dragoste, dar și despre demnitate, destin social, empatie, durere și deopotrivă regenerare, speranță, forță, asumare, empatie, solidaritate.

Cine sunt cele nouă Eroine? Alexandra D. Acalfoae, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Lenuș Teodora Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu și Gina Patrașcu-Zamfirache.

Ariadna este fiica regelui Minos și a Pasiphaei. Se îndrăgostește de Tezeu, pe care, în lupta cu Minotaurul, îl ajută să iasă din coridoarele întortocheate ale labirintului, oferindu-i firul de ață care să-i arate calea îndărăt. Trădată de Tezeu, Ariadna îl întâlnește pe Dionis, care se îndrăgostește de ea și o ia de soție.

Ariadna este interpretată de actrița Alexandra Acalfoae. Cea care și deschide seria ”scrisorilor” lui Ovidiu și căreia îi revine și misiunea de a compune atmosfera scenică pe măsură ce publicul ocupă locurile în gradenă. Alexandra Acalfoae creează un rol dinamic, un personaj care pare să manifeste dragostea dezlănțuită, arsă, trădată. O coregrafie demnă de o ”eroină”, pe care actrița știe să o dozeze atât cât să producă tablouri scenice, decupaje menite să recompună și fotografic, nu doar actoricesc, o legendă mitologică.  

Fedra este fiica regelui Minos al Cretei și a reginei Pasifae, soția lui Tezeu. Blestemată de Venus să se îndrăgostească de Hipolit, fiul lui Tezeu (soțul Fedrei), cu Antiopa, regina amazoanelor. Fedra este cuprinsă de disperare, din cauza sentimentului nedorit de iubire pe care  îl are față de fiul ei vitreg. Totul se încheie cu moartea fiului, Hipolit și regretele tatălui, Tezeu. Fedra decide sa se sinucidă luând otrava Medeei.

Dana Bucătaru este cea căreia regizorul i-a încredințat rolul Fedrei. Una dintre cele mai experimentate actrițe ale scenei botoșănene. Publicul și-o amintește în roluri de excepție, însă ca ”eroină” Dana Bucătaru este nu doar un personaj nou, ci și o actriță care ne arată că modalitățile de reinventare devin inepuizabile atunci când provocările sunt pe măsura talentului.

Fedra este tragică și jucăușă, are umor și înțelepciune. Dana Bucătaru nu rămâne închistată în tragedia antică, ci își aduce personajul în contemporaneitate. Cu o expresivitate care construiește și atunci când replicile se consumă prin alte voci, Dana Bucătaru surprinde de la un capăt la altul al spectacolului. Fedra se simte bine în pielea actriţei, dacă ar fi să inversăm, chiar şi numai de dragul poveştii, rolurile.  

Enone. Prima soție a lui Paris din Troia, pe care a abandonat-o pentru Elena. Enone i-a născut lui Paris un fiu, Corythus. Se spune că Enone și-a folosit fiul pentru a crea o ruptură între Paris și Elena, dar Paris, nerecunoscându-și propriul fiu, l-a ucis.

Irina Mititelu este Enone. Un personaj pe care îl construiește cu minuțiozitate, pe care îl dezvăluie progresiv, adăugându-i forță și deopotrivă acea doză de vulnerabilitate a mamei care poartă pe umeri dureri netămăduite. Enone cunoaște trădarea și suferința. Irina Mititelu știe să lase personajul să se manifeste, dar deține și înțelepciunea artistică prin care controlează și stăpânește dezlănțuirile sufletești ale acestuia.

Fiica lui Zeus și a Ledei, Elena cea răpită de Tezeu pe când era doar o copilă. Adusă acasă, se căsătorește cu Menelau. Când Paris se îndrăgostește și o răpește pe Elena, grecii încep războiul împotriva Troiei, în timpul căruia Paris este ucis de o săgeată otrăvită. Mai târziu, Elena se împacă cu Menelau, redevenindu-i soție.

Gina Pătrașcu-Zamfirache reușește în ”Eroine” să fie un personaj multiplu. Trecerile dintr-un registru în altul, un umor ”nejucat”, replici savuroase, intervenții ”cu piper”, jocuri de scenă de o expresivitate spumoasă, fac din actrița Gina Pătrașcu-Zamfirache un ”pachet” artistic inepuizabil și deopotrivă surprinzător pentru public. În viziunea lui Andrei Măjeri, personajul interpretat de Gina Pătrașcu parcurge un traseu diferit de al celorlalte ”Eroine”. Elena se dezvăluie către final, când produce un adevărat recital actoricesc.  

Pentru prima dată într-un rol de construcție pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani, Silvia Luca nu constituie o surpriză, fiind cunoscut faptul că actrița a acumulat până acum îndelungă experiență pe scene importante din România și Republica Moldova. Rolul Medeea nu vine, așadar, să confirme un talent, ci să îl consacre, dacă mai era nevoie.

În mitologia greacă, Medeea era fiica regelui Eetes. Personaj central în mitul expediției lui Iason și a argonauților, fără de care Iason nu ar fi putut să obțină Lâna de Aur. Își abandonează tatăl, își ia ostatec propriul frate, pe care îl și ucide. Trădări și ucideri în numele dragostei fără măsură. O încărcătură mitologică, un material aproape imposibil de așezat în cuvinte. Și cine altul decât Ovidius să fi reușit asta?

Silvia Luca, la fel ca celelalte partenere de scenă din ”Eroine”, construiește un personaj bazat în primul rând pe jocul actoricesc. Plecând dintr-o postură aparent misterioasă (purtând o șapcă), privirile se dezlănțuie cu adevărat și scot la iveală trăiri de o intensitate tulburătoare. Jocul de lumini, muzica, personajul colectiv, toate la un loc par să conlucreze pentru ca Medeea să nu mai fie doar un personaj, ci o prezență puternică, autentică.

Hipsipila a fost regină. Nepoata lui Dionysos și a Ariadnei. Vândută ca sclavă, devine doica fiului regelui, care este ucis de un șarpe în timp ce era în grija ei.

Lidia Uja, cea care o interpretează pe Hipsipila, iese din sfera strict actoricească întrucât produce pe scena de la Botoșani un moment unic: interpretarea în limbaj mimico-gestual. Un moment de emoție maximă, Lidia Uja ducând limbajul semnelor într-o zonă atât de expresivă, atât de sugestiv/interpretativă încât – chiar în lipsa unei traduceri inițiale – publicul receptează dramatismul, durerea, sfâșierea, furia. Limbajul mimico-gestual devine aici expresie teatrală, manifestare corporală prin care actorul ”traduce” și transmite deopotrivă.

Văduva Briseida impune mai întâi prin prezență. Tăcută, reținută, desprinsă de ”echipaj”, cu intervenții scurte, tăioase, din priviri. Briseida a fost răpită în timpul războiului troian de Ahile, după moartea celor trei frați ai săi și a soțului ei, regele Mines, în luptă. Este dată lui Ahile ca premiu de război pentru a fi concubina lui. Este obligat apoi să i-a dea lui Agamemnon, motiv pentru care Ahile refuză să intre din nou în luptă.

Ella Nistor este Briseida. Prudentă, dar sfidătoare și de la un punct reactivă. Cunoaște dragostea, dar și penitența ei. Suferința o transformă, dar nu îi împietrește inima. Ella Nistor păstrează din personajul Briseida frumusețea în liniile ei simple, dar conturate de o dârzenie pe care doar zeițele o mai îndrăzneau. 

Deianira este o altă Eroină pe care regizorul Andrei Măjeri o aduce pe scena botoșăneană. Fiica lui Eneu, rege al etolilor din Grecia. După căsătoria cu Heracles, centaurul Nessus se îndrăgosteşte de ea. În urma unei lupte cu Heracles, centaurul a fost ucis, nu înainte de a-i lăsa Deianirei un talisman cu sângele său otrăvit. Deianira i-a oferit lui Heracles acest talisman care i-a provocat moartea în chinuri groaznice. Nesuportând durerea pierderii soțului, Deianira s-a sinucis.

Lenuş Teodora Moraru este Deianira. Cea care reuşeşte, printr-o interpretare de zile mari, să stârnească nu doar emoție, ci și hohote de râs. Pentru că, dincolo de povestea tragică a Eroinei lui Ovidius, actrița știe să ofere publicului o poveste de dragoste pe care o putem întâlni și astăzi. Iubirea te împinge la gesturi necugetate. În mitologia greacă, în tragediile antice, iubirea se măsoară la fel, trădările au același miros. Lenuș Teodora Moraru a îmblânzit personajul, dar i-a păstrat forța, dinamismul, expresivitatea.

A inspirat scriitori, oameni de teatru, artiști. Penelopa, fiica lui Icarios şi a Peribeei. A fost soţia lui Ulise, care a făcut-o regină în Itaca. Povestea Penelopei este imaginea femeii care, în absența soțului, trebuie să facă faţă unui întreg şir de pretendenţi, care râvneau la mâna ei şi la tronul Itacăi. Le ține piept invocând drept scuză faptul că trebuia să termine de ţesut o pânză imensă ce urma să servească drept giulgiu socrului ei.

Crenola Muncaciu are, în spectacolul lui Andrei Măjeri, propriul recital actoricesc. Într-o postură scenică inedită, cu un costum care îi adaugă un plus de mister, Crenola Muncaciu conturează o Penelopă de nepătruns. De la chip până la limbajul corporal, actrița a impresionat deopotrivă.

Va reuși spectacolul lui Andrei Măjeri să depășească spațiul moldav și să se impună în mediul teatral românesc? De bună seamă că da. Vor reuși ”Eroinele” să cucerească publicul botoșănean? Probabil că stagiunea viitoare va fi una dintre producțiile cele mai vizionate.

(Foto: Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani)