„Regele asfaltului” se bate cu Conţac&Tehnic Asist pentru deszăpezirea judeţului

 

Trei firme au depus oferte pentru câştigarea licitaţiei organizată de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP)  privind activitatea de deszăpezire a căilor rutiere judeţene din următorul sezon rece. Una dintre acestea, respectiv Artera Blue din Oneşti este deţinută de omul de afaceri Costel Căşuneanu cunoscut şi ca „regele asfaltului”, iar celelalte două sunt locale, respectiv Transporturi Auto, controlată de Constantin Conţac şi Tehnic Asist. Bătaia este cu atât mai mare cu cât anul trecut cheltuielile în urma deszăpezirilor din judeţ pe toată iarna, au ajuns la suma de 3,2 milioane de lei noi.
După ce a fost parcursă etapa de calificare, s-a procedat la derularea celei economice, respectiv publicarea acestui serviciu pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) fiind astfel deschisă procedura de depunere a ofertelor.  „A fost făcută deschiderea ofertelor, au participat trei firme Artera Blue din Oneşti, Transporturi Auto Botoşani şi Tehnic Asist Botoşani. Acum urmează să se dea verdictul, comisia urmează să analizeze ofertele, termenul limită fiind săptămâna viitoare, marţi. În această perioadă comisia cere clarificări”, a declarat Romeo Caciuc, director DJDP. Potrivit directorului de la Direcţia de Drumuri şi Poduri în acest moment în bugetul instituţiei nu este prevăzută nici o sumă pentru activitatea de deszăpezire din judeţ însă tocmai una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele înscrise la licitaţie este puterea financiară pentru a putea suporta cheltuielile cu această activitate, până la începerea noului an bugetar. „În buget momentan noi nu avem nici un ban dar, în caietul de sarcini pe care l-am pus la dispoziţie se cere ca firmele să aibă puterea financiară şi sume alocate în conturi bancare încât să poată asigura deszăpezirea în lunile noiembrie şi decembrie, pentru ca noi din ianuarie să putem plăti din bugetul nou, trebuie să fie firme puternice ca să poată asigura deszăpezirea pe cele două luni, iar noi din ianuarie să le putem plăti”, a mai spus directorul DJDP.
Anul trecut firma care s-a ocupat de activitatea de deszăpezire a drumurilor judeţene a fost cea deţinută de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, iar totalul cheltuielilor pe acest serviciu aferente sezonului 2010 – 2011 s-au ridicat la 3,2 milioane de lei noi, fiind consumate circa 11.800 de tone de material antiderapant.

Gabriela ERDIC