Rectificare la Primărie cu bani pentru sinistraţii din nordul judeţului

 

Consilierii locali s-au întrunit miercuri de la ora 11:00 într-o şedinţă de îndată care a avut pe ordinea de zi cu singur proiect privitor la rectificarea bugetului municipiului Botoşani şi un amendament verbal referitor la alocarea unei sume pentru oamenii din localităţile izolate din nordul judeţului Botoşani.

Şefii Primăriei au afirmat în cadrul şedinţei că pe viitor s-ar putea înfiinţa un fond de rezervă al municipiului Botoşani, similar cu cel al Consiliului Judeţean, tocmai pentru astfel de situaţii de urgenţă. „Avem un amendament care este verbal fiind vorba despre o situaţie de urgenţă, adică alocarea unei sume de 15.000 de lei pentru fondul de rezervă al CL pentru ajutorarea sinistraţilor din judeţul Botoşani. Banii se iau de la mentenanţa iluminatului public”, a spus Viorel Iliuţă.
Din suma alocată vor fi cumpărate alimente care vor fi transportate de pompieri în zonele unde oamenii au rămas izolaţi. „Este vorba despre alimente de strictă necesitate, ulei, făină, pâine. Avem un protocol cu Prefectura şi din câte ştiu alimentele vor fi transportate de ISU în zona Darabani şi satele din zona respectivă care au fost izolate atâta vreme pentru că nu se mai găsesc nici magazinele din zona respectivă pentru că nu s-au putut aproviziona”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc. Amendamentul a fost votat în unanimitate de cei 21 de consilieri locali prezenţi, Radu Malancea şi Paul Onişa fiind învoiţi.
CITEŞTE:
 1.000 de pâini şi o tonă de alimente pentru sinistraţi