Record liberal de la Cătălina la Primărie, Portariuc impresionat i-ar da o funcţie până la finalul mandatului - FOTOGALERIE

Pe repede înainte. Așa s-a desfășurat ședința de Consiliu Local de joi, 26 iunie 2014 care a ținut, nici mai mult nici mai puțin decât jumătate de oră. La precedentele întruniri, numai la interpelări consilierii stăteau și câte două ore.

 


Liberalii au lăsat baltă şedinţa CL pentru congresul PNL

A existat și o explicație pentru derularea rapidă a ședinței. În lipsa fostului președinte, Gheorghe Iavorenciuc, plecat din nou poate printr-o țară exotică, aleșii au votat înlocuirea acestuia cu viceprimarul Cătălina Lupașcu.
Și cum membrii PNL de la Botoșani au plecat spre București pentru a participa la congresul desfășurat de-a lungul a două zile și în lipsa primarului, Cătălina Lupașcu a condus plenul cu o viteză record și a reușit să se încadreze cu cele 20 de proiecte de pe ordinea de zi, dar și cu nota anexă, în 30 de minute.

"Vreau să o felicit pe dna viceprimar"

”Vreau să o felicit pe dna viceprimar pentru modul cum a condus ședința, la modul sincer. Cred că este un record al duratei acestei ședințe și dacă aș fi consilier aș propune-o pe dna viceprimar să conducă ședințele până la finalul mandatului pentru eficiența dovedită în această zi”, a constatat primarul Ovidiu Portariuc.
Și cum liberalii din plenul municipal au început să se învoiască pe bandă rulantă pentru a nu întârzia plecarea spre București, din lipsă de cvorum au fost amânate și două proiecte de hotărâre pentru o următoare ședință extraordinară. Consilierii locali rămași în sală au mai petrecut însă alte 30 de minute la punctul Diverse rezervat astăzi atacurilor politice. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 ACUM: Ședință la municipiu, în lipsa primarului Țurcanu l-a lăsat fără un proiect