Reclamaţii cu găini, WC-uri şi urinat în curţi depuse la DSP

 

Direcţia de Sănătate Publică(DSP) este asaltată de reclamaţii din partea unor botoşăneni nemulţumiţi de anumite situaţii din viaţa lor cotidiană. Unele dintre sesizări nu intră în competenţa instituţiei sanitare, însă oamenii vin totuşi să îşi spună oful neştiind unde să se adreseze în altă parte, în speranţa că vor putea fi ajutaţi.

În medie, DSP primeşte cel puţin o reclamaţie pe zi. Cele mai multe dintre acestea se referă la nemulţumirile unor vecini cu privire la WC-uri amplasate prea aproape de poarta casei, fose care sunt săpate lângă fântâni sau gunoaie depozitate în locuri improprii, cum ar fi sub geamul unei case învecinate. Însă pe lângă aceste plângeri, se numără şi câteva care au stârnit amuzamentul angajaţilor DSP, deoarece în primul rând nu sunt întemeiate şi în al doilea rând nu intră în competenţele acestei instituţii. Este şi cazul unui botoşănean care s-a prezentat la sediul DSP cu o nemulţumire la adresa vecinului care dă drumul găinilor să umble liber, iar acestea vin şi îşi fac nevoile la el în grădină. O altă sesizare a fost depusă de un cetăţean cu privire la comportamentul neadecvat al angajaţilor unei firme de construcţii, care în timp ce izolau termic o clădire, se urinau în curţile caselor din vecinătate. „Ar trebui să stăm să îi păzim pe cei care se duc în grădina respectivă şi să-i prindem şi să vedem dacă sunt la societatea respectivă. Aşa ceva nu se face. N-avem de unde să ştim că, cei de la societate vin în curte. Ar trebui să ne plasăm nişte oameni care ar trebui să stea de dimineaţă până seara se vedem cine îşi face nevoile în grădină”, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt DSP. Totuşi, cele mai multe dintre plângeri sunt întemeiate şi în cele din urmă sunt soluţionate. „În cazul neregulilor care sunt în gospodăriile pe care le reclamă sau la diferiţi operatori economici, de cele mai multe ori s-au dat programe de remediere sau s-a constatat dacă acele sesizări sunt întemeiate, iar cea mai mare parte venind cu neregulile astea din gospodărie li s-a impus oamenilor să îşi pună gunoiul conform legislaţiei la distanţele care se impun, să aibă fosele cimentuite ca să nu se mai infiltreze”, a completat purtătorul de cuvânt.
Elsa ŞEICA