REACȚIE de la Botoșani pentru consilierul primarului de la Suceava acuzat că pescuiește... în afara legii

Urmare a articolului apărut în presa suceveană în care era vizată Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Botoșani, conducerea acestei asociații a remis un drept la replică.

 

Articolul apărut este următorul: ATAC la adresa unui director din Botoșani, din partea consilierului primarului de Suceava: Nu a făcut absolut nimic.

 

Cosmin Humelnicu, directorul AJVPS Botoșani a reacționat la declarațiile făcute de Ovidiu Milici, consilier al primarului din Suceava, printr-un drept la replică pe care-l redăm mai jos, integral, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin:

 

AJVPS Botoșani a sesizat instituțiile statului

 

Referitor la sesizarea făcută de către dl. Milici Ovidiu legată de poluarea înregistrată pe Râul Suceava venim cu precizarea că asociația a făcut toate demersurile legale în vederea sesizării organelor abilitate să constate eventuale evenimente de poluare accidentală sau voită pe cursul Râului Suceava.

 

Astfel ca urmare a sesizării făcută de către asociație atât Gărzii de Mediu cât și Instituției Prefectului și Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, în prezența personalului asociației s-au efectuat controale pe teren în zonele în care aveam informații că se înregistrează posibile fenomene de poluare aplicându-se de către lucrătorii instituțiilor mai sus menționate 2 amenzi în cuantum de 115.000 lei și o sancțiune complementară constând în suspendarea activității unui agent economic până la remedierea deficiențelor constatate.

 

Există și sesizări penale

 

Totodată precizăm că, Garda de Mediu Suceava a înaintat sesizări penale, fiind cea în drept să constate actele de poluare organelor abilitate, acestea la ora actuală fiind în curs de cercetare/soluționare.

Tot în perioada anului trecut s-au făcut controale împreună cu inspectorii piscicoli din cadrul A.N.P.A., biologi din cadrul S.G.A. și comisari de mediu din partea Gărzii de Mediu Suceava și în prezența personalului stației de epurare a apelor din Municipiul Suceava  recoltându-se probe de apă din diferite zone ale Râului Suceava inclusiv de la stațiile de evacuare  aparținând S.C. AMBROSO SRL precum și din gurile de evacuare a stației de epurare a Municipiului Suceava.

 

Repopulări cu trei tone de puiet

 

Precizăm că referitor la afirmația tendențioasă a susnumitului legată de repopulările cu pește despre care se face referire în respectivul articol facem mențiunea că asociația a efectuat repopulări în prezența inspectorilor A.N.P.A. din perioada preluării în administrație a Râului Suceava (anul 2018) cu peste 3 tone de puiet de crap și caras.

Ne întrebăm poate stimabilul știe câte repopulări s-au făcut de către vechiul gestionar din anii 1990 și până la momentul preluării de către noi a respectivei zone de pescuit.

 

Arătăm că în baza protocolului încheiat la nivel național cu Jandarmeria Română în colaborare cu personalul Jandarmeriei Suceava în cursul anului 2022 s-au efectuat acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol aplicându-se un număr de 40 sancțiuni contravenționale în cuantum de aproximativ 8.000 lei.

 

„Nu face decât să instige la nerespectarea legii”

 

Nu putem decât să rămânem stupefiați cum preastimabilul profesor Milici Ovidiu, personalitate publică, cel care tocmai ar trebui să îndemne populația la respectarea legislației din orice domeniu nu face decât să instige la nerespectarea legii!

 

Și ca toate lucrurile să aibă un ”happy –end” vă transmitem că autoproclamatul reprezentant al grupurilor de pescari, stimabilul domn Milici Ovidiu nu este membru pescar al asociației și nu deține (și nici nu a deținut) un permis de pescuit valabil pe Râul Suceava. Și ne întrebăm cum a practicat pescuitul ca un cetățean onest al comunității noastre!

Nu rămâne decât să ne dezicem de afirmațiile susnumitului și să evităm polemica cu un puternic caracter populist. Interesul nostru ca asociație este să ne continuăm activitatea specifică pentru a veni în sprijinul pescarilor recreativi ai asociației cărora le urăm „La mulți ani” și tradiționala urare ”FIR ÎNTINS!”