Polițiștii botoșăneni au acționat integrat în mai multe zone ale județului pentru prevenirea unor fapte care i-ar fi putut deranja pe cetățenii de bună credință.
La data de 6 ianaurie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie Botoșani au oraganizat o acțiune, în municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, în zona lăcașurilor de cult, cu prilejul sărbătorii religioase a Botezului Domnului.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 40 de persoane, au fost controlate 17 autovehicule și au fost efectuate 6 testări cu apartul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei și au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
La data de 6 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.500 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
La data de 6 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere comise ca urmare a consumului de alcool.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane, au fost controlate 36 de autovehicule și au fost efectuate 13 testări cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.600 de lei, dintre care, o sancțiune a fost aplicată pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112.
De asemenea, Serviciul Rutier, în cadrul activității desfășurate au fost aplicate 91 de sanțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei