Razii în trafic cu ZECE radare: CÂŢI şoferi botoşăneni au fost prinşi pe picior greşit

Controale „la sânge” în traficul din Botoşani.

 

Poliţiştii botoşăneni au utilizat 10 aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor şi au constatat 208 contravenţii, din care 166 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

În funcţie de încadrarea contravenţională a abaterii săvârşite, au fost aplicate 58 sancţiuni pentru depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise, 62 de sancţiuni pentru depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise, 33 de sancţiuni pentru depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise, 7 pentru depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise şi 6 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

 

Astfel, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h şi 2 pentru alte abateri.

 

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum.

download from google play download from apple store