RAZII în miez de noapte în barurile și cluburile din municipiu, polițiștii și jandarmii au descins în zonele ”fierbinți”

Acțiunea polițiștilor s-a derulat în zona cluburilor din municipiul Botoșani.

 

În noaptea de 18 spre 19 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în Parcul Tineretului și Centrul Vechi, precum și în zona barurilor și cluburilor, din municipiul Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 200 de persoane și au fost controlate 6 unități economice.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 19 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică.