Zeci de mașini au fost verificate de polițiști, în vizorul oamenilor legii fiind de asemenea localurile de alimentație publică.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii din Darabani au organizat o acţiune pe raza de competenţă, în special în zona localurilor de alimentaţie publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi pentru evidenţierea elementului poliţienesc.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 20 de persoane şi controlate 20 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.800 de lei.
Nu a fost singura acțiune a polițiștilor din județ. Sâmbătă, la Vlăsinești a avut loc o acţiune al cărei scop a fost prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi a actelor ilicite de comerţ.
Cu ocazia activităţilor, au fost legitimate 35 de persoane, controlate 29 de autovehicule şi verificate 6 unităţi economice.
De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2500 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri şi numerar, în valoare de 1.100 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: