Polițiștii au intervenit la 56 de evenimente, dintre care 51 sesizate prin apel 112.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat cu efective mărite pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru ca cetățenii să se bucure de sărbătoarea Învierii Domnului, fără a fi implicați în evenimente nedorite.
În cadrul activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 65.000 de lei.
De asemenea, au fost constatate 15 infracțiuni și au fost reținute, pentru 24 de ore, două persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Dintre acestea, 17 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială.
Pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul rutier, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducere sub influența alcoolului și 6 certificate de înmatriculare.