Razii cu Poliția și mascații pe terasele din Botoșani, au fost aplicate peste 100 de amenzi – GALERIE FOTO&VIDEO

Verificările în localurile publice de la Botoșani au continuat pe perioada weekendului, cu sprijinul și a luptătorilor de la Serviciul Acțiuni Speciale (SAS).

 

Măști căutate de Poliție la terase

 

La data de 12 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 130 de efective, reprezentând politiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botosani, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, au efectuat activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, terase si zone de agrement.

 

Au fost verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către  angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.

 

Peste 100 de amenzi aplicate

 

Astfel, cu ocazia activităților au fost  verificate aproximativ 100 de societăți comerciale, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 100 de sanctiuni contraventionale in valoare de peste 60.000 de lei.

 

Zilnic vor fi desfășurate atfel acțiuni, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store