RAZII cu o armată de oameni: „Descinderi” în cluburi, amenzi date și pe străzile municipiului - FOTO &VIDEO

 

O acțiune de amploare a fost organizată de polițiști în colaborare cu alte instituții.

 

Polițiștii au împânzit municipiul

 

În noaptea de 25 spre 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a polițiștilor rutieri, polițiștilor de investigații criminale și a celor de ordine publică din cadrul subunităților de poliție ale I.P.J. Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare si pentru Sănătatea Alimentelor, Inspectoratului Teritorial al Muncii, Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului și Inspectoratului pentru Situații de Urgență au organizat o razie pentru combaterea fenomenului  infracțional și contravențional  pe raza municipiului Botoșani și în comunele din apropierea acestuia.

 

Peste 80 de efective au fost angrenate în desfășurarea activităților, fiind vizate locurile în care se creează aglomerări de persoane, baruri, discoteci cluburi, precum și principalele artere rutiere pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale.

 

 

Sute de persoane legitimate

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 600 de persoane, au fost controlate 350 de autovehicule și 12 societăți comerciale.

 

Operatorii economici au fost verificați cu privire la modul în care respectă prevederile legale incidente, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 120.000 de lei.

 

Totodată, au fost aplicate 97 de sancțiuni contravenționale în valoare de 37.000 de lei, conducătorilor auto care nu au respectat normele rutiere și cetățenilor care nu au respectat prevederile Legii 61 din 1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice.

 

La activități s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.