Razie impresionantă în judeţ, sute de poliţişti şi jandarmi pe urmele infractorilor

 

În perioada 11 – 13 noiembrie 2010, efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, împreună cu jandarmii şi poliţiştii de frontieră botoşăneni, au fost angrenate în acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat ce au urmărit în principal prezervarea şi accentuarea climatului de siguranţă publică şi combaterea infracţiunilor, în scopul realizării surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, tragerii la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii precum şi a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În cele trei zile, 428 de poliţişti precum şi 112 jandarmi şi poliţişti de frontieră  au acţionat în întregul judeţ, folosind 118 autospeciale din dotarea forţelor participante. Cu prilejul acţiunii au fost constatate în flagrant un număr de 39 infracţiuni, au fost prinşi 12 infractori ( 5 dintre aceştia fiind cercetaţi în stare de arest preventiv ) şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 7.500 lei. Un număr de 602 persoane au fost depistate săvârşind fapte contravenţionale prin care s-a încălcat legislaţia din domeniul economico-financiar, ordinii şi liniştii publice ori circulaţiei pe drumurile publice, valoarea însumată a amenzilor aplicate depăşind 104.000 lei. De asemenea au fost desfăşurate controale la peste 160 de unităţi comerciale. Cu privire la 16 conducători auto a fost luată măsura reţinerii permiselor în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru diferite perioade de timp, în funcţie de gravitatea contravenţiilor săvârşite.