RAZIE de amploare în Piața Centrală: Bișnițari găsiți cu tot felul de obiecte, amenzi de 30.000 de lei – FOTO

O acțiune a jandarmilor botoșăneni s-a soldat cu sancțiuni usturătoare și dosare de urmărire penală.

 

Cantitatea de 1.920 de petarde și pocnitori găsite în această dimineață asupra unui bărbat în Piața Centrală a municipiului Botoșani i-a determinat pe jandarmi să îi întocmească acestuia actele de sesizare a organelor de urmărire penală pentru operațiuni cu obiecte pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg.

 

Produsele respective au fost ridicate în vederea confiscării și au fost predate polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase.

 

În cadrul aceleiași acțiuni, jandarmii au confiscat și 32 de pachete de țigări de proveniență extracomunitara, posesorului acestora fiindu-i întocmite acte procedurale pentru infracțiunea de contrabandă.

 

De asemenea, patru persoane care comercializau 32 de brazi de Crăciun fără documente de proveniență au primit amenzi însumând 30.000 de lei, brazii fiind confiscați și predați la Direcția Silvică Botoșani.

 

„Atragem atenția cetățenilor asupra pericolului folosirii obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice și îi sfătuim să nu le cumpere și să nu permită copiilor utilizarea acestora, din cauza riscului asupra sănătății”,

Comunicat IJJ Botoșani

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store