RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată

O nouă acțiune în trafic a fost organizată de polițiștii botoșăneni.

 

 

La data de 28 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, jandarmi și polițiști de frontieră au organizat o acțiune, cu efective mărite în zona de competență, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru identificarea conducătorilor auto care se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive sau droguri. 

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, 36 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament. 

 

Totodată, au fost controlate 133 de autovehicule, iar 43 dintre conducătorii auto au fost sancționați contravențional pentru încălcarea normelor rutiere, cu amendă în valoare totală de peste 3.000 de lei. 

 

De asemenea, în cadrul activităților au fost confiscate bunuri în valoare de 3.500 de lei, constând în peste 100 de articole de îmbrăcăminte și aproximativ 400 de țigarete de proveniență Duty Free.