Razie a jandarmilor în piețe și târguri, contabandiști sancționați

În săptămâna care s-a încheiat, jandarmii au acţionat în pieţele şi târgurile din localităţile Dorohoi, Flămânzi, Truşeşti, Ştefăneşti, Călăraşi şi Răuseni, în vederea combaterii comerţului ilegal cu produse accizabile şi a vânzării de bunuri fără îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi pentru prevenirea faptelor antisociale.

 

Pentru abaterile depistate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2000 de lei, fiind confiscate 141 de pachete de ţigări , precum şi produse alimentare, de uz casnic sau textile valorând aproximativ 1.100 de lei.
Ţigările au fost predate Biroului Vamal de Interior Botoşani, iar persoanele  care le ofereau spre comercializare vor fi sancţionate contravenţional, potrivit competenţelor. Produsele care îndeplinesc condiţiile legale de comercializare vor fi predate Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani, în vederea valorificării.
Conform prevederilor legale, persoanele care comercializează sau deţin în afara antrepozitului fiscal produse accizabile fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, pot fi sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 de lei, fiind de asemenea aplicată şi măsura complementară de confiscare a bunurilor comercializate în mod ilegal.
CITEȘTE:
Razia din Piaţă: Amenzi de aproape 40.000 lei, fructe şi bani confiscate
[[banner]]