S-a întâmplat în seara de sâmbătă, la o terasă a unui bar din orașul Săveni. Un echipaj de ambulanță și un altul de poliție au fost chemate să intervină într-un conflict care s-a lăsat cu lovituri grele.
Totul ar fi pornit de la un conflict mai vechi între două familii. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, cele două grupuri au început să-și împartă cuvinte grele și de acolo doar un pas a mai fost până să ajungă la pumni și picioare.
Din câte se pare, au fost implicați un tată și fiul său și o altă familie în frunte cu tatăl și cei doi băieți si săi. Cu toate că cel din urmă suferă de ciroză, fiind la rândul său patron al unui bar, s-a implicat în conflict alături de copiii săi.
Au ajuns la spital, pe rând, toate cele cinci persoane implicate, fiind transportate cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani, dar și cu propriile mijloace de transport. Bătăușii s-au ales cu câteva fracturi, unul dintre părinți suferind o fractură de umăr, în timp ce celălalt a suferit leziuni craniene.
(C.B.)