Războiul vârstelor pe șosea, tineri teribiliști vs. bătrâni cu demență: Ăla nu știe pe ce planetă se află!

La sfârșitul lunii februarie, un șofer de aproape 80 de ani lua pe capotă doi pietoni care traversau regulamentar strada, acuzând că nu i-a observat. La scurt timp după, un om de afaceri din Botoșani, de 74 de ani, se făcea vinovat de alt accident produs în zona Lebăda din municipiu, pentru că nu a acordat prioritate.

 

Micile „stângăcii” de la volan, cauzate de șoferii care depășesc a doua tinerețe, ar putea fi blamate de unii, însă nu și de lege. Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, examinările medicale se efectuează în aceleași condiții pentru toți conducătorii de autovehicule:
Art. 22 (2) Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie vor fi verificați periodic din punct de vedere medical și al capacităților psihologice, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.
(3) Examinarea medicală se realizează în vederea:
a) aprobării prezentării la examen pentru obținerea permisului de conducere;    
b) obținerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule și de tramvaie stabiliți prin prezenta ordonanță de urgență;
c) verificării periodice, conform reglementărilor în vigoare*.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:39407:Dosar penal la aproape 80 de ani, după jumătate de viață la volanul mașinii]]

Totodată, un medic din Botoșani este de părere că vârsta nu reprezintă o problemă atâta timp cât sunt sănătoase și trupul și mintea. Acesta subliniază faptul că accidentele rutiere pot fi mai degrabă cauzate de tinerii teribiliști decât de bătrânii cumpătați.


Dr. Nicolae Vlad, medic psihiatru, fost director general al Secției de Psihiatrie din Botoșani:
„Eu cred că un șofer, dacă este cumpătat, nu are nicio problemă, poate să fie și la 90 de ani. Dacă are însă niște tulburări motorii, la Neurologie vorbesc, atunci nu poate să conducă. Dacă are demență, cine să conducă? Ăla nu știe pe ce planetă se află. Restul ține de atenția lui, de capacitatea de concentrare. Ca la toți oamenii. Dacă este în deplinătatea puterilor fizice și psihic nu este deteriorat, nu are nicio treabă cu condusul. Deci vârsta nu contraindică”.


Totodată, medicul, în urma propriilor observații, s-a arătat mai degrabă îngrijorat de șoferii tineri care au un caracter de netemperat. „Un psihopat tânăr poate să facă de zece ori mai mult rău decât un șofer în vârstă, e iute, nu suportă să fie depășit, se enervează. Un om mai în vârstă e mai precaut, zice «eu merg mai încet, lasă că ajungem tot acolo».Ei sigur nu vor merge cu 120 la oră”, a conchis acesta.


(C.B.)


 *verificarea medicală periodică este obligatorie doar pentru cei care lucrează ca șoferi și pentru cei care conduc autovehiculul în interes de serviciu, ori la expirarea permisului de conducerea, o dată la zece ani.

 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:39789:ACUM: Două mașini s-au ciocnit la intrare în oraș, unul dintre șoferi are 74 de ani – FOTOGALERIE ]]