”Războiul” între Modern Calor și FAP Botoșani dus pe frontul Primăriei: E exact ca la echipele de fotbal

Președintele Federației Asociațiilor de Proprietari de la Botoșani (FAP), Petrică Butnariu, continuă lupta împotriva celor de la Modern Calor cu privire la măsurarea, defalcarea și facturarea energiei termice în spațiile comune din zona unitară a sistemului centralizat de producere. 

 

Liderul FAP Botoșani a declarat astăzi, 18 septembrie 2015, că a înaintat spre dezbatere către toți consilierii locali un exemplar din formularea acțiunii interprinse de Federație, privind problema cu facturarea energiei termice de către societatea Modern Calor. Petrică Butnariu a continuat spunând că ”avem hotărâri judecătorești în care au câștigat și proprietarii. Într-adevăr, Modern Calor a câștigat într-un procent mai mare, pe motiv că 80% nu se prezintă în instanță și atunci e și normal în lipsă. E exact ca la echipele de fotbal, câștigi prin neprezentare. Acum noi am pus sentințele care sunt de diferite nuanțe, sentințe care au dat câștig de cauză la Modern Calor, care au dat la proprietari, care au dat câștig în parte. O altă problemă care este acum și în atenția autorităților centrale, că pe aceeași scară de bloc sau în același bloc sunt hotărâri definitive și irevocabile diferite”, spune președintele FAP Botoșani.


Petrică Butnariu este pregătit să descarce un sac de acuzații în ceea ce-l privește pe furnizorul de energie termică de la Botoșani, spunând că atunci când au fost accesate fonduri europene, s-a declarat un număr mult mai mare de beneficiari decât cel real.  ”El (n.r. se referă la conducerea Modern Calor) ce a zis, băi, îi facturăm pe ăștia și pe ăștia cu centrale. A intrat din greșeală în greșeală”, spune Butnariu. De asemenea, acuzațiile nu se opresc aici și continuă să curgă. Conform liderului FAP, Moder Calor, cu acordul acționarului unic Consiliul Local Botoșani, ar fi încălcat prerogativele legii Administrației Publice unde se prevede că ”dacă facturarea serviciilor publice de utilități este individuală, pentru consumurile de pe spațiile comune, furnizorii vor încheia contracte de furnizare cu Asociațiile de Proprietari în condițiile stabilite”. Astfel, în exemplarul înaintat consilierilor locali se arată că furnizorul nu a încheiat niciun contract cu nicio Asociație privind încălzirea spațiilor comune, iar defalcarea, facturarea și încasarea pentru un serviciu pe care nu l-a prestat și fără a exista relații contractuale este unul nu de drept.

Subiectul scandalului dintre Modern Calor și FAP Botoșani, care de altfel a prins rădăcini vechi de cinci ani, va fi tratat în ședința ordinară de Consiliu Local, care a fost convocată pe data de 23 septembrie 2015.
(Ș.V.)  

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43898:ACUM : Dezbatere cu parlamentare în Primărie și ceva asociații de proprietari - FOTOGALERIE ]]